șters

dar chiar credeai că ne păcălești cu e-ul acela? Cineva care scrie aproape perfect un citat în franceză, destul de complex, să greșească acolo unde nimeni n-ar fi greșit. Hmm. Nu-mi place strategia asta de atragere în comentarii. Și nici aia cu băgatul codiței. Dar știu, îți permiți.

ideea nu e nouă, dar finalul ar vrea să salveze textul. Pionul de piatră, de strajă la poarta veșniciei....

citatul poate fi pus între ghilimele, iar semnul întrebării după. Maestru la copy-paste, evident. E-ul e pus intenționat greșit, ca să credem noi că l-ai scăpat.

Văd că vă deranjează liniștea și pacea pe site. Cică oamenii cu rațiune ar trebui să trudească la menținerea păcii, în loc să renunțe la ea, băgându-și codița în gogomăniile altora.

corecteaza acolo, unde ai scris grande: je vais vous dire un grand secret. Și poți scoate și semnul întrebării de la final. Că dacă ar fi semn de întrebare la fnal, s-ar schimba structura frazei. Cu plăcere.

nu de alta, dar mi se pare mereu că îmi calci pe urme, pionule. Semnat, Regele!

vezi că te suspectez de opinie contra doar ca să fie activitate pe site:))
necunoscute sunt căile...
iar autorul prozei, îmbătat de propriul text, va prefera ceaiul tău cald, în locul dușului meu rece

Mi se pare că îi dă calde autorului, din motive pe care doar ei doi le cunosc. ceva de genul: nu te-am comentat până acum, dar uite ce bun pot fi cu tine acum. Zice Ilie că prima dată nu era pânza. Deci, rudele extrem de matinale ale decedatului, exact în minutele alea cât se duce decedatul să facă câteva ture prin parc, vin și pun pânza Pac-Țac, la ușă. Au procedat foarte repede, ce să zic. Fără să se întâlnească deloc cu decedatul. Și fără să intre deloc în casă după chestii ajutătoare, sau să deschidă o fereastră, pentru aerisire. Ar fi putut constata un pic de dezordine în casă, un pat încă cald, niște aburi în baie. Că doara făcut baie înainte de alergare, nu după. Că doar spiritele nu transpiră.

Iar aia că nu a trăit fericirea zile întregi, mi se pare absurd. O fi avut o copilărie traumatizantă? Toate zilele copilăriei au fost negre? Oare nu un eveniment de câteva clipe de fericire marchează întreaga zi din viața unei ființe? Păi ce, trebuie să faci dragoste 24 de ore din 24 ca să spui că ziua în care ți-ai iubit pentru prima oară jumătatea, a fost cu adevărat, pe de-a-ntregul, fericită? Măi drăcie!

Faza că nu vede facturile, iar e absurdă. Că doar le caută în cutia poștală. Or fi facturi invizibile, iar aștia de la ANAF le programează ca în contact cu ochii unui decedat, să dispară pur și simplu din fața ochilor lui. HAHA!

Este un text SF, iar aici în contrazic pe Ilie. SF-ul are și subgenuri, de pildă aici avem de-a face cu o ficțiune utopică ca subgen principal, în care problemele sociale ale decedatului rămas printre oameni dispar complet. Nici în ficțiunea post-apocaliptică, un alt subgen al SF-ului, nu există rigorile științifice, fiindcă avem de-a face cu o eradicare totală a tot ce ține de tehnologie (Un exemplu este The Book of Eli), și totuși tot despre SF vorbim. Deci, trebuie privit la nivel de subgenuri.

fiindcă nu ești receptiv la sugestiile clare ale cititorilor de a-ți repara textul, eu unul nu te mai comentez deloc. Poate îți plac mai mult steluțele galbene și comentariile laudative, în locul unor comentarii menite să te ajute să progresezi. Adios.

în loc de rafacere

Mai există încă o contradicție majoră în povestire. Prima frază despre fericire: "Un corp seren și câteva raze de soare fuseseră de ajuns să-și amintească ce bine e să fii fericit", ne dă de înțeles că omul mai fusese fericit pe timpul vieții, fiindcă își amintește de această senzație.

Dar mai jos, autorul spune:"Zis și făcut, numai că la ieșirea din casă observă bucata neagră de pânză de deasupra ușii și atunci înțelese: prima lui zi de fericire coincidea cu prima zi de după moarte."

Ceea ce contrazice primul paragraf. Fiindcă omul mai fusese fericit pe timpul vieții.

Prea multe contradicții în povestire. Se impune o rafacere masivă, o mai mare atenție la detalii.

omul abia ce murise, avea pânza neagră pusă pe ușă. Și facturile, dintr-odată. nu mai vin? Mă gândeam aseară, că autorul ar fi putut veni cu o șmecherie, că alergând în parc, nu mai vede munții din jurul orașului. Sau că aceștia îi joacă niște feste, tremurând imaginea lor. În felul acesta s-ar putea inocula ideea că omul se află într-o altă dimensiune. Eu cred, în continuare, că povestirea se poate repara și că se poate veni și cu ceva deosebit. Chiar dacă autorul crede că nu scrie SF, povestirea este SF, cadrul fiind ficțional.

în loc de ococolindu-se

ci este în loc de ci de este

îmi cer scuze, trebuia să spun a doua oară. A doua oară când iese. Însă datele problemei nu se schimbă. Lipsește logica. Nu vede pânza prima oară (are două ocazii, la ieșire și la revenire), o vede a doua oară. De ce? Naiba știe. Eroare logică. Și nu e vorba că aș șchiopăta eu, ceea ce poate fi posibil, dacă așa zic criticii, ci de este vorba de niște reguli de bază în literatura SF: logică, claritate, precizie. Chiar și când lucrurile par mai puțin plauzibile, trebuie să existe o logică. Este absurd să spui că Asimov, de exemplu, trebuie citit cu ochii sufletului, ococolindu-se logica. Cred că, mai degrabă, ar trebui să te bucuri că te ajut să-ți repari povestirea, că ți-am citit cu atenție povestirea, chiar dacă am greșit un cuvânt. Într-un final, faci precum dorești.

Zici că a ieșit dimineața la alergat, a tras ușa după el, care s-a închis singură, că era, eventual, semiîntuneric pe hol, iar toți vecinii dormeau.. Și numai atunci când se întoarce de la alergare zărește pânza deasupra ușii și rămâne uimit... Așa salvezi logica textului.

Povestirea este scrisă destul de bine, limbajul e facil, natural, poate fi asimilat cu ușurință de oricine. Totuși, povestea nu stă DELOC în picioare. Omul nostru a ieșit afară, a alergat, a salutat oamenii, dar nu a văzut pânza când a ieșit la alergare. Nici când a închis ușa, nici când s-a întors de la alergare. În schimb o vede a doua zi. Nu are nicio logică. Dacă era mort, pânza trebuia să fie acolo de la prima ieșire și era imposibil să nu o vadă. Plus că în prima zi, când iese la alergare, se întâlnește cu oameni, fără ca nimeni să se sperie de el? Chiar nu îl vede niciun vecin, nicio cunoștință? Hai să zicem că dacă ar fi fost invizibil și imaterial, ar fi fost plauzibilă strecurarea lui printre lume. Dar el este material, interacționează cu materia, deci singura chestie care îl face să înțeleagă că e mort e pânza aceea. Și înțelege așa cu mare seninătate, fără să se șocheze... O reacție ciudată aș zice. Cum ciudat este și faptul că își amintește atât de bine atât de multe lucruri în viață, dar tocmai moartea nu și-o amintește. Din punctul meu de vedere povestirea nu stă în picioare, nu are logică. Plus că ideea a fost de atâtea ori folosită în SF-uri, că te întrebi cu ce vine nou autorul?

deosebit

registrul ales. Strigatul mut, racnind in tacere, sunt imagini ultrauzitate. Lupta cu neputinta, la fel. Ce imi place im mod deosdebit sunt primele 3 versuri din strofa a treia. Numai de bine!

PS.

Daca vreti sa aveti comentarii mai multe la poeme, ar fi bine sa va implicati mai mult pe site. Numai interactiunea intre membri poate face acest site sa supravietuiasca. Stefan Petrea a inteles asta, poate intelegeti si dv. Va spun asta fiindca simt ca aveti arsenalul necesar sa intrati in discutii elevate.

despre viata, poezie si anotimpul infinitelor drumuri care salasluieste in noi, generand o poveste la fiecare rascruce de ganduri... Am citit cu placere!