șters

ideea tristeții de la început. Se spune că întâia dragoste nu se uită niciodată. Dacă o uiți, înseamnă, de fapt, că nu ai iubit. Așa că nu înțeleg de unde vine tristețea. Poate că omul e fericit cu alegerile lui ulterioare.

Mai e o problemă. Căldura din strofa a doua intră în contradicție cu temperatura apei stătătoare. Apa răcorește, nu încălzește, asta dacă nu cumva este vorba de o altfel de apă, una termală, iar astea sunt, de fapt, curgătoare.

La final, cred că se poate renunța și la goale, fiindcă prezența aerului dintre mâini vorbește de la sine.

Sunt curios cum va arăta acest poem după ce va fi pus la punct, fiindcă are potențial...

în loc de final, ca să fac acordul corect în comentariul meu.

Paharul de votcă al unui bețiv

În rest, ca de fiecare dată, poemul transmite, contorizarea de la început introduce bine singularitatea singurătății în peisaj, iar final se vrea tragic, cu toate că imaginea nimicului cicatrizat pe o respirație e mai greu de digerat. Vizual și dacă nu te gândești prea mult dă un efect puternic, dar ideatic e mai greu de înțelesc că nimicul, adică ceva ceva care nu există, este, de fapt, urma unei răni mai vechi, statornicită pe efemeritatea respirației.

Ori existau rimele la distanță în toate strofele, ori fără rime peste tot. Dat fiind faptul că doar în prima strofă există rimele, acolo se pot face mai ușor niște intervenții.

Şi îmi aduce aminte că, Într-o după-amiază, în timp ce mă întorceam pe jos de la muncă, am observat pe trotuar un pui de porumbel. Sărăcuţul, nici măcar nu îi picase puful de pe pene. Lumea trecea pe lângă el, fără să-i pese, iar afară era foarte rece şi începuse să plouă. Mi s-a făcut milă de bietul pui, l-am pus în buzunarul gecii şi l-am luat acasă. La început l-am hrănit cu seringa, apoi cu miez de pâine şi grăunţe. Îl ţineam într-o cutie mare de carton şi de fiecare dată când veneam de la serviciu începea să tremure din aripi şi scotea un piuit înduioşător. Devenisem părintele lui adoptiv. Când a căpătat putere, l-am luat pe deget şi îl mişcam pe verticală, forţându-l să-şi deschidă aripile. L-am învăţat repede să zboare, iar el ateriza mereu pe umărul meu şi mă ciugulea după ureche. Din păcate, se găinăţa peste tot şi mi-am dat seama că nu îl mai puteam ţine mult timp în casă. Dacă i-aş fi făcut o cuşcă pe balcon, cu siguranţă că nu ar fi supravieţuit gerului năprasnic al iernii, când temperatura cobora chiar şi sub treizeci de grade. Aşa că am hotărât să-l eliberez, sperând că se va duce la porumbeii care se adunau pe acoperişurile caselor şi ale blocurilor învecinate. Am ieşit pe balcon şi, când am văzut ceilalţi porumbei zburând în apropierea noastră, l-am aruncat în direcţia lor. Puiul meu, care devenise adult în toată firea, a zburat un pic în stolul lor, după care s-a desprins, întorcându-se la mine şi aşezându-mi-se pe umăr. Îl priveam şi nu îmi venea să cred că o creatură cu un creier atât de micuţ era capabilă de atâta dragoste şi recunoştinţă. Dar oamenii sunt oameni şi păsările sunt păsări. Fiecare trebuie să trăim cu cei care sunt deopotrivă cu noi, aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Am pus porumbelul în cutie şi l-am dus în parcul de lângă locul unde-l găsisem. M-am aşezat pe o bancă, am aruncat grăunţe pe jos şi am aşteptat ca ceilalţi porumbei să vină să le mănânce. Apoi am i-am dat drumul în mijlocul lor. La început era foarte confuz. Se uita la mine, se uita la ceilalţi porumbei şi îl simţeam că nu e capabil să facă o alegere. În cele din urmă a început să mănânce. La un moment dat, stolul de porumbei s-a speriat din pricina unor motocicletele Harley Davidson care treceau pe stradă şi şi-a luat zborul. Porumbelul meu, de data aceasta, nu s-a mai întors.

Vezi, tu, Dragoş, ai rămas afectat de acel pui de pasăre, aşa cum şi eu am rămas afectat. Cu diferenţa că tu nu ai fost aşa de norocos precum am fost eu.

te salut şi îmi doresc să ieşi din acea stare....

da, sunt foarte faine piruetele tăcerii. Bravo!

în prima strofă, aţi folosit rima la distanţa, în stilul maiakovskian? Eu+Dumnezeu, Ştiinţa-Suferinţa. Numai că în rest, nu mai recurgeţi la aceeaşi tehnică. Văd doar eu lucrul acesta? Aveţi de gând să faceţi ceva?

ramane la latutudinea dv!

Un text curajos, mai scurt, care ne arată că autoarea e receptivă la propuneri. Textul în sine nu e numai un poem, ci şi o definiţie aforistică!

Am o sugestie. Cum ar fi dacă aţi elimina repetiţia ferestrelor de la final, şi aţi folosi o metaforă apropiată. de genul:

în care ferestrele dispar din toate cărțile OARBE

e pe gratis, of course

sonetul e aproape bine. Prima strofa, puternica. Finalul, la fel.

Acolo, la strofa a doua, cu dietele, mi se pare tras de par.

Iti ofer cadou un vers:

Aprind tacerea de sub etichete.


Nici scenariul "e de cand" nu-mi place. Poate ca e plapand suna mai interesant. Sau un alt cuvant de 3 silabe, care sa nu tradeze starea initiala.

vezi ca poti scoate un sonet f bun daca il cizelezi la strofa a doua.

Leo, tu spui multe prostii, multe neadevaruri. Vine omul si iti arata ca la copiii mici, si nu ai dram de decenta. Dram de umilinta. Stii ce? Daca tot nu tii minte faptele bune, cmentariile sincere, pozitive, pe text, inseamna ca nu mai meriti acest lucru. Eu sunt oricum o nulitate, iar tu nu vei avea de pierdut. Am incheiat discutia. Fii tu fericit in lumea ta si cu asta basta.

de a primi comentarii, comentându-i şi tu pe alţii. Astă-iarnă, am căzut la pat 3 luni, am avut dureri atroce, am crezut că nu voi mai merge niciodată. Şi nu am cerşit nicăieri comentarii la poeziile mele.

Nici nu vreau sa fac analiza pe text. lectura a fost o bucurie. Atatea sentimente, atatea locuri, dintre care multe imi sunt si mie familiare! Si mai exista si intromisiuni filosofice, meditative... Excelent!

ai 20 de ani de vechime pe site. Te descurci si singur.

Vezi ca risti sa ramai fara cititori daca continui cu aceste strategii ieftine de atragere a autorilor in discutii. Nu este frumos sa te autocomentezi si sa cersesti comentarii.

este de 2 comentarii pozitive si unul negativ. Tu vad ca uiti f usor comentariile pozitive, iara colo cand vine cineva si iti arata ca ai scris un text prost, faci urat. Acum, tu de cate ori mi-ai comentat pozitiv poemele in ultimii 20 de ani? Niciodata, nimic. Deci? Orice comentariu este de prisos.

SI chiar ca ma opresc acum. Nu mai vreau, am obosit!

ca sa iti demonstrez cat de nasol stai cu memoria. Este vorba de poemul Zile cunte de betie:

"Pentru că orice text trebuie privit cu dragoste și înțelegere, nu cu greață (la urma urmei, suntem oameni, ființe superioare, care creează ceva înspre salvarea noastră și a umanității), așa privesc și eu acest text scris de domnul Leonard Ancuța. Citind, îi înțeleg durerile, tristețile, suferințele, de unde și frustrările care, uneori, răbufnesc în comentarii sau în texte. Nu este singurul care are ficatul și fierea în pioneze, nu este singurul cu dureri atroce care îi macină trupul și mintea, nu este singurul care se târăște în mizeria acestei vieți. Textul trebuie privit cu respect și compasiune, chiar dacă aș vrea, uneori, să văd autorul depășind această barieră a suferinței, să-l văd calm, senin, înțelept, luminos, bucuros, în ciuda tuturor porcăriilor prin care trece. Pentru că, peste tot și toate, există un Dumnezeu. Poezia este o cale sinuoasă, dificilă, de mântuire, de purificare, un adevărat catharsis. Se simte că autorul e sclav în propria condiție, negăsind portița de ieșire. O va găsi? Zilele crunte de beție îți pot amorți durerile, mai ai curajul să te ridici, să mergi mai departe, să înfrunți acest inamic nedorit... Se vede și din comentarii că autorul este un om singur, atât de singur încât îi place să vorbească despre propria poezie cu toți cei care îi ies în cale, să spună tot ce poate face el, pentru a se descărca, cumva, de traumele sale, pentru a da importanță propriei sale existențe. Textul e la granița dintre jurnalul personal și poezie, e direct ca exprimare, traumatizant, având și câteva metafore bine alese. O steluță virtuală și din partea mea!"

Bai, Leo, tu chiar ai o problema cu memoria!

Iata comentariul meu de la poemul "mi-am luat un album de colorat stele negre", in care te-am apreciat!

"chiar daca Leo a fost destul de nepoliticos în trecut, pot să trec peste orice când văd o poezie de-a lui foarte bine scrisă, una în care empatizez cu suferințele poetului, cu singurătatea lui din care nu se iese cu avocat. Faină metafora muștelor, a pietrelor, a ferestrelor care licitează pentru pasărea măiastră. Nu doresc un mulțumesc, am spus-o ca și când aș conenta poezia unui autor necunoscut, mort de mult, dintr-o oarecare carte. Și totuși, fiindcă nu pot ignora faptul că este încă în viață, îi doresc multă sănătate și inspirație!"

aceasta discutie. Cred ca ajunge. Nu mai am chef, am si alte lucruri de facut. Leo sper sa invete ceva din chestia asta. Ca raul si mizeriile pe care le face se pot intoarce inzecit impotriva lui. E o chestie de Karma. Cu bun simt, cu dragoste, cu intelegere, cu aprecierea semenilor, se poate ajunge mult mai departe. Mie, voi, nu imi sunteti indiferenti. Apreciez partile bune din voi. Si cu asta am incheiat. Bafta!

nu sunt de acord cu tine. Mai scuteste-ma cu comunitatea, principiile, filosofia. Eu nu o sa dansez niciodata cum vreti voi, voi dansa cum imi place mie. E un drept constitutional, al propriei gandiri, al libertatii de a fi. Si, pardon, eu respect regulile. Si in cazul lui Ancutza, am comentat un poem extrem de prost. Am argumentat. Tu, in calitate de greu al site-ului, ai incalcat regulile in mod repetat, atacand la persoana. Ti.am dat copy-paste si ti-am aratat. Nu te-am vazut sa te autospedepsesti, sa iti ceri singur reducerea nivelului. Si, fii atent, esti si cu doua fetze. V-ati batut joc de omul acela (nu-i dau numele). L-ati tarat in conflictul acela, l-ati incurajat sa depaseasca limita, iar apoi, ati intors armele impotriva lui, ca sa il dati afara. Insa nu v-a mers. Vezi tu, eu apreciez valorile si vad potentialul din oameni. Ai gresit foarte mult atunci si continui sa gresesti. Fii tu, in primul rand, un exemplu pentru toata lumea, ca sa te aiba lumea de model. Fii mai umil. Ca de valoare literara, stim cu totii cat de genial esti. Si iti zic un lucru. Trebuia sa il lasi pe Leo sa se apere singur. Era vorba de textul lui. Daca iti placea textul, trebuia sa spui de ce iti place, sa argumentezi, nu sa ma ataci pe mine. Faci greseli repetate. Esti foarte inteligent, dar faci greseli repetate.

am făcut o cercetare, ca să văd cât de geniu eşti. Am văzut că pe Facebook ai o puzderie de prieteni, dintre care foarte mulţi scriitori de calibru şi câţiva critici literari de prima mână. Textul tau, despre facerea și desfacerea destinului, l-ai postat de 2 ori, acum 13 ore. La prima postare ai 3 likeuri, la a doua, 2 likeuri. 2 likeuri le ai de la aceeaşi persoană - o doamnă, iar celelalte de la nu ştiu cine. Oare de ce textele tale nu sunt apreciate de marea masă de scriitori şi critici? Stai aşa. textul tău de unnşpe stele de pe Agonia, are doar 10 likeuri pe Facebook. Cum este posibil aşa ceva? Celelalte texte, 3-4 likeuri. Păi, dacă dispare Agonia, tu eşti al nimănui. De ce nu-l chemi acolo pe Claudiu, să-ţi facă un pic de reclamă?? Sau vrei să vin eu, sa-ţi mai dau un like, să ajungi la 3 likeuri în loc de două? Tu pricepi ce zic eu aici? NU AI SUCCES LA MARELE PUBLIC. Nu ai likeuri, nu ai comentarii, nu ai nimic. Ai doar 70 de likeuri, acolo unde ţi-ai postat look-ul. Mi se pare umilitor, să fii apreciat doar pentru lookul tău de acei poeţi şi critici, iar la poezie să nu dea 2 bani pe textele tale. De ce îi mai ţii în listă dacă nu te merită? Dă-i pe toţi afară!

Vai, am trecut d ela fericire, la întristare! Geniul Ancutza este de fapt un geniu pustiu in afara Agoniei. Si mai tragic este faptul ca GENIUL se plange ca i se imputineaza cititorii si pe Agonia. Adevarul este ca, daca nu ai avea nivelul de 120 si nu ai da stelute, succesul tau ar fi identic cu acela de pe Facebook.