REVENIRI PREZENTE LA REALITATI DEPASITE SI NU PREA

Nici macar nu e vina mea cand cocorii incep sa spuna in cor “Tatal Nostru”. Incerc, zau, sa le fac cu ochiul, sa le distrag atentia cu o broasca… ei se uita pe sub sprancene si-mi fac din ciocuri…ssssttt… Ti-aduci aminte cand impleteam gusturile cu nuantele? Imi placea zmeura ca avea gust negru de mura divortata (cu semintele ce se alesese si ea la partaj!) Dar ce aroma! Ce aroma!... Puneai necontenit furnici pe gleznele mele, sa ma escaladeze, ti-aduci aminte? Spuneai ca eu sunt cetatea iar ele ostenii tai… si ma cucereau…ma transformau intr-un musuroi de sentimente si vise. Dar cel mai mult mi-au placut lotusii… cat paienjenis de ape moarte din ochii mei ca sa cresc lotusi… Si totusi, un timp, le-a lipsit apa dulce. Le-a lipsit pana cand… s-au obisnuit fara ea. Ce amintiri frumoase avem! Sa-mi mai spui totul, te rog, peste cativa zeci de ani, intre timp am sa uit.