Constantinescu Loredana Andreea

Se plimbă umbrele prin visul meu, Eu cine sunt în vis dacă nu-s eu? Văd o oglindă pe un coridor, Fug către ea, apoi pășesc ușor În fața ei.Dar stai, eu unde sunt? Mă simt aici, dar trupu-i

Mă înec în beatitudine, în trupul minții mele.Creez copacii seculari în vise. Când dorm mă plimb și mă arunc pe pajiști din rai Și mă întâlnesc cu tine; Oh, dragoste nebună,ce ar fi să îmi dai din

Noaptea-n întuneric Într-un geam al casei Pâlpâie-o lumină... Din curiozitate, mă ridic în taină, Mi-aud răsuflarea, pașii calcă lemnul, Scârțâie podeaua, Cântă cucuveaua, Tremură perdeaua...

Oh, tu, poet cu mâna-ți magică! Răzbești în fiece moment să spui ce simți ori ce-ai văzut! Ești oare tu cel care a gândit ce-a pus pe foaie? Sau cineva te-a îndrumat vorbind încet pe-ascuns? De

Vătraiul serilor nebune când ne-nvârteam prin cameră, Ne contopeam și-o sete oarbă respira prin trupuri, Parc-au apus cândva iubiri, emoții anonime, Au dispărut prin cețuri, și-au pierdut subit