Poezie
Pendulobarbul
1 min lectură·
Mediu
Pendulobarbul
Între tic și tac, între tac și tic,
între bing și bang, între bang și dong,
nedefinit,
își înfoaie pseudoeul pendul
tentaculara-i barbă vălurind:
o mătură de sargase, o coadă de pește,
un cancer de licheni
luxură de vinete anaerobe vegetații
cu sânge alb îndulcindu-și veninul zilnic
într-un bine regizat paradis
al cameleonilor confortabil camuflați...
...un pendul de vază în fond,
cu barbă , dar totuși un simplu pendul,
mereu dator față de un timp abstract
imperfect,
în marele orologiu, fără noimă,
încâlcit în preistorica-i barbă...
...nu-l mai înfioară maratonul secundelor,
alibiuri aproape perfecte, de-o viață
într-o clipă ratând,
dă în primire zerourile la putere
cu și fără barbă
012947
0

Multumesc.