Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

în împărăția mumelor

1 min lectură·
Mediu
în împărăția mumelor
la nemuritoarele, în veșnică tinerețe mume,
jos, de mult purces-am dintre semeni,
spre Început întru veșnică Întoarcere,
printre arhetipi pierdut puterile-mi încerc
pătrunzând înscrisul cu semne de foc
al unor vârste de haruri,
de arhaica, necreata lor lumină mă pătrund.
Pe un vast, adânc tărâm de vis și împliniri,
deasupra de timpi viețuiesc, de trebuințe libere
foarte,
în inima lumii domnind, pe întinderi stăpâne,
în spații oriunde durează nevătămatele măiestre iviri.
apă, aer, foc, pământ, eter
voinței lor plăsmuitoare se supun
pretutindeni, prin ale haosului sure genuni,
întru veghea iubirii înalte,
cu mult tainice, nesecate puteri de aprige sorți,
cele ce sunt zămislesc ele în fecunde tăceri
și-n divină neodihnă, străluminate de râuri – sudori,
în pofida morții, voluptuoase brațe-momeli întinzând,
noi ființe, noi salturi smulg atotputernicele
din neființă și cețuri,
în lupta dură a vieții azvârlindu-se în vâltori,
precum efemerele din nimfe ieșind,
roiuri, roiuri țâșnesc în nepătrunsul abis
și în infinitul vârtej zborul suitor își înscriu –
spre roșu pâlpâiri de spectre, înălțătoare muzici,
pure forme, înfloriri și doruri –
vis al firii în neant aventurându-se la nesfârșit…
001109
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
183
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

constantinescu constantin. “în împărăția mumelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantinescu-constantin/poezie/142101/in-imparatia-mumelor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.