Poezie
orfeu în infern
1 min lectură·
Mediu
orfeu în infern
Prin peștera din mine însumi
în infern zilnic cobor,
unde umbre-n mut sobor
plângând alină plânsu-mi …
Pe câmpurile elyzee triste,
cu Euridice de mână,
văd cum moartea își mână
visul prin lumi să existe.
Plutind peste neguri de-argint,
culegem asfodele mov
și-n tăinuitul de noapte alcov,
sub văluri de hiacint
s-ascunde sub văl Eurydice
de șerpești veninoase priviri,
în ceasul albastrei nuntiri,
albelor sfere să ne ridice.
Revin la o nouă viață
și-n muzici divine în zbor,
Eul deschis nemuritor
smulg din a morților ceață !
043477
0

De aceea cred (si te rog sa-mi ierti parerea aceasta care mai degraba suna ca o lama de cutit) ca ar trebui sa privesti mai atent in tine... acolo se afla oglinda tutror acestor lucruri pe care tu acuma doar le povestesti altfel in poeme, si sa scrii ce descoperi acolo. Eu am sa te mai astept. Se pare ca in tara Hategului mai traieste spiritul poeziei noastre. Et in Arcadia ego,
Bobadil.
P.S.
Titlul comentariului meu vine din asemanarea a ceea ce am citit aici (desigur pastrand proportiile :-) cu Barbu. Dar stii \"vinovat e tot facutul, iar sfant doar nunta, inceputul\".
Acelasi.