Și altceva despre...Marin Preda

În parcul central din orașul nostru sunt două statui: Mihai Eminescu și Marin Preda. În jurul lor, pe alei, sunt bănci. 14 Ianuarie, a.c. minus 20 de grade Celsius. Și un pui de viscol cu zăpadă vârâtă în ochii celor care n-au treabă acasă. Ca mine. Un amic, bolnav de Eminescu, m-a rugat să aduc niște elevi care să curețe zăpada din jurii statuii idolului său. Pitit îndărătul unui copac așteptam să termine acolo și să-i rog de un efort și pentru unchiul meu literar. (Am fost numit „nepotul” lui Moromete. Am documente). Asta poate și pentru că…prin 1978 aveam fixată o întâlnire cu Marin Preda la Editura Cartea Românească. Mă prezentasem cu un manuscris, aveam un referat favorabil și era al doilea an când fusesem omis din planul editorial pentru anul următor. Nu mi-au plăcut pisicile. La intrarea în clădire, sub trepte mieuna de foame una. Îmi rămăsese o bucată de friptură și m-am gândit că în timp ce voi face anticameră, să-mi fac o pomană, cine știe… I-am pus bucata pe o hârtie, dar când ușa redacției s-a deschis pentru un bărbos care pesemne că avea intrarea liberă, țâșnind printre picioarele acestuia, dobitocul s-a strecurat înăuntru. Doamna secretară a ieșit cu animalul de ceafă: -Dumneta ai adus jigodia aici? -Eu… -Fii bun și-l du cât mai departe, dacă vrei să intri … L-am depus în holul Ministerului Învățământului, gândind că acolo poate o va învăța să nu mai facă greutăți oamenilor…De, făceam haz de necaz. Când m-am întors mi s-a spus că Marin Preda plecase, dar că pot vorbi cu directorul adjunct, un oarecare C.P., care promitea ferm că la anul, dar a venit acel tulbure 1989, când individul a reintrat în uitarea din care venise. Băieții tocmai terminară de curățit și poteca din fața celei de a doua statui. Am mers să le mulțumesc și atunci am văzut-o pe doamna A.B., despre care se spunea că are doi de șaptezeci: ani și kilograme. Am saluta-o, dar pesemne că din cauza vântului sau a mieunatului celor 3-4 pisici maidaneze cărora le-a pus câte o farfurie de plastic, de unică folosință, în care a răsturnat câte o jumătate de cutie de „chiticat”, după care a făcut cruce peste fiecare, a catadixit să-mi răspundă la: -Săru-mâna doamnă, toată admirația pentru cineva care pe-o vreme ca asta… - Acum trei zile l-am îngropat pe Marinică, motanul. L-am iubit ca pe copilul meu, i-am dat numele maestrului, și fiindcă azi face trei zile, m-am gândit să le fac parastas la ambii. Dimineață le-am aprins câte o lumânare la biserică. Ia zi matale, știi cumva, lui Marin Preda i-au plăcut pisicii?