Crivățul
A fost spaima iernilor noastre moștenită din negura timpurilor, cauzată de vecinătatea teritorială și culminând cu perioada când „LUMINA ne venea de la RÃSÃRIT”. Tot de acolo, dar numai după ce
Sex de oaie și mitocănismu
Interpelare parlamentară la propunerea despre Legea prostituției. (Fragment din cuvântul unui parlamentar poreclit Legumă ecologică) -Vă rog să fiu scuzat, fiindcă nu pot face și o introducere,
Mănânci ciuperci!
Mănânc. Și-mi place să le culeg, dar valoarea imperativă mă enervează. Astă vară am mers acasă, la Bucovina. An aniversar:45 de ani de când cei 11 studenți am pus bazele „Fundației de sub
Și altceva despre...Marin Preda
În parcul central din orașul nostru sunt două statui: Mihai Eminescu și Marin Preda. În jurul lor, pe alei, sunt bănci. 14 Ianuarie, a.c. minus 20 de grade Celsius. Și un pui de viscol cu zăpadă
Reflexe condiționate
De ce nu scriu? O să vă relatez ceva, care acum, după aproape două decenii mi se pare cea mai diavolească metodă pentru a tâmpi un om. Atunci am crezut că din cauze știute mi s-a dereglat
