Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lumina LUI IISUS

Poezie religioasă

1 min lectură·
Mediu
Lumina Ta ne-arată DrumuL
Parcurs de Tine, ce-ai fost Sublimul,
Dar, ce-i dat de Domnul,
Făpturii Sale, omul
Cel din pământ născut,
Zidit și decăzut
Atunci demult;
De o ispită
Și ea ivită
Într-o Grădină și-ntr-o clipă
Când a lipsit acea aripă
De Înger Păzitor
Și s-a născut acel izvor
Al neîntreruptei noastre suferinți
Plătită scump, cu viață și de unii Sfinți,
Din multele credinți,
Până-ntr-o zi, în care Tu
Ai luat asupra-Þi, durerea și păcatu
Ce omul l-a făcut pe-acest pământ,
Iar lui, la rându-i
Totdeauna dându-i
Credința și speranța mântuirii
Și a iertării
Prin Jertfa Trupului și Duhului Tău cel Sfânt.
022.816
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Constantin Popa Istrițeanu. “Lumina LUI IISUS.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-popa-istriteanu/poezie/13935621/lumina-lui-iisus

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@m-sMSM S
Minunata poezie, foarte profunda! Atinge dupa parerea multe teme religioase cuprinse intr-un singur drum!
0

După ce a parcurs,a trăit și ne-a arătat\" Drumul Suferinței Întru Credință\", nouă oamenilor muritori.
Mulțumesc pentru vizită și aprecieri și m-am bucurat că ți-a plcut poezia, pe care am scris-o, trăind-o cu inima, cu cugetul, cu sufletul.
Salutări și urări de bine în toate.

C.P.Istrițeanu
0