Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@constantin-iurascu-tataiaCT

Constantin Iurascu Tataia

@constantin-iurascu-tataia

itataia

Sunt născut la 1 martie 1929 în orașul Vaslui. Am urmat facultatea de agricultură din București în perioada 1948-1953 și am lucrat în instituții de proiectare și execuție lucrări de îmbunătățiri funciare pînă la pensionarea din 1990. Scriu epigrame și poezii de umor începînd din anul 1948 și sunt membru…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie

Treizeci de prune bistrițene

Când le văd atâta de frumoase,
Aș mânca – și nu e vreo lozincă –
Dintr-un foc, vreo patru, cinci sau șase,
Restu,-n schimb, le-aș consuma... palincă!
Ioan Toderașcu

Cît regret că uneori, din lene,
Nu apreciez pe săturate
Roade din meleaguri bistrițene
Metamorfozate-n distilate!

Pe textul:

Trimise pe Bistrița..." de ioan toderascu

0 suflu
Context

Sunt dotată cu umor
Din belșug, și tocmai de-aia
Vreau să spun că un păstor
E un om ce-aduce... oaia.
Goea Maria Daniela

Observ că nu prea stăpînești
Moravurile ciobănești:
Greșit ai spus că el "aduce"
Cred că ai vrut să scrii: SEDUCE.

Pe textul:

Ciobanul (definiție)" de Goea Maria Daniela

0 suflu
Context

Mulți escroci, precum se știe,
Au făcut la noi avere
Folosind cu dibăcie
Ridicarea la putere.
Mitică Ion

E necesară-o precizare:
Escrocul ce l-ai depistat,
N-a fost dibaci în ridicare
Ci-n faptul că s-a cățărat.

Pe textul:

Matematică aplicată" de Mitică Ion

0 suflu
Context

Cum Mazăre-i atât de slab,
Nu-i un dulău, ci o potaie,
Deși se crede un nabab
O va sfârși într-o... păstaie.
Mitică Ion

În catrenul ce-l expui
Caligrafiat pe foaie
Cred că trebuia să spui
Nu păstaie ci PÎRNAIE.

Pe textul:

Baron-iada" de milos petru

0 suflu
Context

Eu foarte serios pot garanta,
Că orișicît de mult te-ai strădui,
O poantă concepută de mata
Tot neinteligibilă va fi!

Pe textul:

Unui mult prea zâmbăreț" de Sorin Olariu

0 suflu
Context

Corectiv

De ispite scapi cu fuga
Cînd tu rațional trăiești;
Dacă sexy este sluga
Poate că te mai gîndești...

Pe textul:

Fii vertical!" de Anda Andrieș

0 suflu
Context

Să dau acum un ceas mă-ndeamnă
Guvernul nostru iubitor,
Că-l voi primi-napoi la toamnă...
Și dacă pân’ la toamnă mor?
Gărda Petru Ioan

De te-aleg pe tine sorții
S-o mierlești inopinat,
Tu, pe cruce, data morții
S-o înscrii anticipat.

Pe textul:

Reticență" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context

Constați prin simpla lui prezență
Că-i fericit dintr-un motiv:
La testul de inteligență
I-au dat verdictul: Negativ!
Sorin Olariu

Ii lecturez catrenul tern
Și să m-amuz, nu am motiv:
E imposibil să discern
Ce-i la Olariu pozitiv.

Pe textul:

Unui mult prea zâmbăreț" de Sorin Olariu

0 suflu
Context

Ponta ia luat puterea
Pune și condiții,
Dar nu ia luat plăcerea
De-a semna petiții.
Petru Miloș

Pe Ponta lauzi și puterea,
Deci meriți lăudat, firește,
Păcat că n-ai avut "plăcerea"
Să scrii corect în românește.

Pe textul:

Băsescu a semnat petiția împotriva accizei la benzină" de milos petru

0 suflu
Context

Cum să vă explic eu vouă,
Este mult prea mult, socot:
Am ajuns la treize’ș’nouă
Și vă jur că nu mai pot!
Ioan Petru Gârda

Problema, dacă o diseci
Faci o remarcă oportună:
De te-ajutau toți patruzeci
Scoteai o epigramă bună.

Pe textul:

Mucenicii și cele 40 de pahare" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context

Venind prin parc, așa, cuminte,
Mă ia un tuciuriu, mișelul:
- Ia dă tu ceasul înainte...
Pe urmă dă-mi și portofelul!
Sorin Olariu

Soarta lui Olariu
Din România te-ai "topit"
C-ai fost dezamăgit în toate
Și-n State rostul ți-ai găsit
Și tot cu bancuri răsuflate.

Pe textul:

Trecere la ora de vară " de Sorin Olariu

0 suflu
Context

"Mă tem că sunt un mucenic...!"
Gîrda Petru Ioan

Eu în final ce pot să zic?
Clar, performanța-i nu mă miră,
O fi el mare mucenic,
Nevastă-sa-i, în schimb, martiră !

Pe textul:

Mucenicii și cele 40 de pahare" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context

Nu o spun așa-ntr-o doară,
Când afirm pe-un ton senin:
Criza asta, bunăoară,
E de genul feminin!
Anda Andrieș

Ai răspuns clar întrebării
De ce totu-i la pămînt:
Diriguitorii țării
Mari afemeiați mai sînt !

Pe textul:

Criza mondială vs. 8 Martie" de Anda Andrieș

0 suflu
Context

1.Unor demagogi

Reîncălzind, cu mult avânt
Retoric, insipide ciorbe,
Puțini pun bază pe cuvânt,
Majoritatea – doar pe… vorbe!

Politicienii cei de vază
(Mai versați, nu ăia ageamii!)
Vorbele-s materia de bază,
Faptele îi bagă-n pușcării.

Pe textul:

Epigrame trimise la concursul " Mircea Trifu " - 2014" de Chitul Grigore

0 suflu
Context

Cu umor, în orice situație

Ieri o curtam cuprins de dor,
Ea îmi șoptea că am umor,
Eram doar noi pe o alee,
Azi am umor și... gonoree.
Florin Rotaru

Ai confirmat într-un limbaj corect
Și, fără îndoială, elevat,
Că pentru a avea deplin efect
Umorul trebuiește protejat.

Pe textul:

Epigrame pentru concursul Mircea Trifu 2014" de Florin Rotaru

0 suflu
Context

De la cârciumă
Când se-ntoarce soțul drag,
Cunoscut ca un bețiv,
Soața-i adresează-n prag
Un „cuvânt introductiv”...
Vali Slavu

Argumentez, avînd motiv
Din experiențe repetate,
Că la "cuvînt introductiv"
El are, cert, întîietate.

Pe textul:

Cu_vântul" de Vali Slavu

0 suflu
Context

Văzând la câți ani mor poeții,
Mai toți la vârsta tinereții,
Eu la părerea mea rămân:
Ori nu-s poet, ori prea bătrân!
N. Bunduri

Honny soit qui mal y pebse

Din scurta-ți caracterizare
Ce-n pagină văd c-ai postat,
Ce-ai spus în versul patru-mi pare
Că e perfect adevărat.

Pe textul:

Răsfoind biografii..." de nicolae bunduri

0 suflu
Context

Mea pulpa

De multe ori sunt prea acid
Dar ăsta-i lucrul cel mai bun
Că astfel vă montez rapid
Să puneți bază pe ce spun.

Mea pulpa: joc ieftin de cuvinte

Am o părere fermă, iat-o,
Și-i bună, că ți-o dă un unchi:
Latina ce ai învățat-o
N-ajunge nici pîn' la genunchi.

Pe textul:

Mea Pulpa" de Sorin Olariu

0 suflu
Context

De multe ori sunt prea acid
Dar ăsta-i lucrul cel mai bun
Că astfel vă montez rapid
Să puneți bază pe ce spun.
Sorin Olariu

Adaugi bază în acid,
Obții o insipidă sare;
Din ce-ai postat aici, conchid
C-ai reușit în încercare.

Pe textul:

Mea Pulpa" de Sorin Olariu

0 suflu
Context