fragment urătură

S-au postat texte de tip plugușor și nu am rezistat tentației de a nu înscrie și eu un fragment. Am extras din plugușorul dedicat \"păstoreliștilor\" ieșeni porțiunea în care mă ironizez. Mi se pare că Topîrceanu a scris undeva că lumea apreciază pe umoristul care se autopersiflează gîndind: \"Săracul, e un umorist bun, nici pe el nu se cruță !\"

Ca să-nchei cu hărmălaia

Hai să spun și de Tataia

Care la-nceput de an

S-a trezit mai barosan

Și cu spirit optimist

A ajuns și optzecist.

Și cu daruri și ovații

L-au sărbătorit confrații

Și i-au hotărît plenar

S-apuce și centenar;

Dar Tataia, crai de ghindă

Cînd se-admiră în oglindă

Și-observă lucid că, iată

Freza-i cam rarefiată

Barba albă, ca de cridă

Și burtica sferoidă

El se miră, bată-l gaia,

Pentru ce madam Tataia

Fulgeră crunt din privire

Cînd constată că-al său „mire”

Mai admiră pe sub mînă

Cîte-o fragedă cadînă !

De vrei să-i găsești pricină

Oculiștii sînt de vină

Că l-au consultat precis

Și cu grijă i-au prescris

Ochelari buni de vedere:

Și-ochii văd, inima cere !

Mînați, măi !