Moloz

Grindină Mă izbesc cuvintele înghețate de sens izbituri în țeasta care nu gândește aude Miopi orbecăim bâjbâim orbecăim bâjbâim încă un pic și vom fi orbi nu vom mai auzi decât mugetul violent și răgușit din abatoarele de vite Egeeanul însetat de lumină s-a sinucis de mult în mine Se împroașcă cu pietre din toate părțile cu pietrele indiferenței și ale ignoranței ne omorâm sfinții și nebunii îndepărtându-i tot mai mult de inimile sfârtecate ciopârțite de bunele noastre intenții Bura pe care fiecare zi mi-o aduce umbrește totul împrejur ascunzîndu-mă pe mine mie însumi Visul a început deja să putrezească devenind din ce în ce mai real un coșmar de proporții apocaliptice Nu se mai urlă nu se mai țipă se tace se face Ne sufocăm încet dar sigur desigur Grohăim Omul e o ființă tot mai grohăitoare Se rumegă cu stoicism atâta grohăială Nu știu voi învăța scriu Afară bureză nu burează