Poezie
Trecând prin toamnă
1 min lectură·
Mediu
Încet cădeau petale moi de trandafir
Peste pământul ofilit de toamnă,
Trecut-a tot, rămas-a doar o rana,
O nebunie, un plăcut delir.
Privind pierdut la plopul singuratec,
La frunzele ce cad, foșnind adânc și sec
Furat de amintire, în liniște mă-nec,
Acoperit de aerul tomnatec.
Doresc să uit de tine, idealul meu divin,
Să uit dragostea noastră destrămată,
Să nu-mi mai amintesc că te-am iubit vreodată,
Să știu c-am fost un rătăcit străin.
La început erai ca o sclipire
În vidul rece-al sufletului meu,
Dar cea sclipire, ajungând la apogeu,
A devenit un infinit bolnav de nemurire.
Dar nu mai e iubirea de la început,
S-a stins încet, e doar dezamăgire
Nu cred să îți apar măcar în amintire
Poate a fost o joacă, pe mine m-a durut.
Destinul împletea al vieții fir,
Rămas-a doar un gol în inima-mi de gheață.
Eram un suflet mort ce se gândea la viață
Și-ncet cădeau petale moi de trandafir.
002103
0