Poezii

ce urâtă-i vreme-a-fară și ce frumos plouă e urât să ți se pară că nu-s amândouă

Cuvintele-n-chegate se opresc în zidul timidității se adună-n subconștient la limita moralității suprimând dorințele îmbobocite în sterpe iluzii împinge natura umană la perverse

De mie dor cum să te caut de vreu cum să te găsesc când tu ești în altă lume și eu nu sunt nicăieri poate ești în lumi pierdute tare vreu ca să mă pierd dar ramân în a mea lume unde nu te

Liniștea cuprinde lumea cu-a ei brațe de neliniști începutul de furtună naște teamă printre liniști norii vor să se arunce peste dealul ars de soare cu armata lor de stropuri ce vor câmpul să-l

Apa nu se mai dezghiață singură în gerul alb dacă soarele nu poate să-și îndrepte chipul cald să se uite peste iarnă cu a lui privire albă care poate apa rece s-o preschimbe-n apă

Mă strigă ochii tăi de rouă mă chiamă vocea ta in vis aș vrea să mă împart în două si să astept un vers nescris Mă strigă timpul fară tine mă chiamă clipa din trecut nu pot trăi numai cu