lacrimi

Azi, s-a incheiat un vis. A fost poate cel mai frumos vis al vietii mele…va mai exista oare vreodata altul? Nu; nu mai indraznesc sa sper nimic. Iluziile mele au ajuns la tarmul realitatii, definitiv. Lacrimi … nu mai am. Si poate ca ar fi prea banala o lacrima, prea putin ar insemna acum… Iar gustul ei sarat, nu mi-ar indulci nicicum durerea. Lacrimi… cui ii pasa de lacrimi? Pe cine mai atinge azi durerea atator ochi ce plang? Si unde s-ar gasi o mana care sa aline? Mor, zi de zi mor vise, zi de zi mor sperante. Clipa de clipa inimi se ineaca in marea de taceri si regrete… clipa cade ca o lacrima fierbinte, pentru a face loc alteia… si astfel ni se scurge viata, ajungand in final la ultima lacrima si poate si cea mai fierbinte. Tot astfel, mor si visele, rand pe rand, in tacere… iar noi zambim, si nimeni nu stie ca de fapt , venim de la inmormantare… Dar, pentru ca visul lasa loc altui vis, ne vom indragosti de visare. Realitatea ni se va parea trista, urata… Si pentru ca inima are o nebanuita capacitate de a suferi, m-am indragostit din nou… De-abia se cicatrizase in sufletul meu rana unei foste iubiri, si un alt chip mi-a inundat gandirea… Oare totul se va putea repeta la nesfarsit? Atunci, inima va deveni un cimitir, in care iubiri neimplinite zac, ingropate, nestiute de nimeni. Si cine poate sti cate morminte pot incapea intr-o biata inima? Poate nenumarate…