-Unde,tata? La maman?-asa era alintata bunica din partea mamei, care, de cand ramasese fara sot sarmana, cazuse la pat si cu greu se mai descurca singura. Era cel mai logic lucru care ar fi
Era a treia zi de cand se intorsese acasa. Sandu era mirat de calmul si oarecum nepasarea cu care fusese primit.De obicei, mama se dadea peste cap cu prajiturele si cafele, sora lui ii broda
În creion am desenat
Privirea mirată
A peretelui
De care mă sprijin.
E peretele meu-
De el îmi sprijin corpul,
Gândurile și cam atât;
Întreaga-mi ființă e
Doar un perete
Și privirea
Mă trezesc târziu, în miezul zilei; absentă, încep să îmi târăsc picioarele pe drum, rătăcind aiurea, cu gândurile pierdute. Citisem rândurile acelui copil: „Iubirea asta...e doar un joc al dulcei
Se înserase de mult, însă întunecarea fusese una blândă, nu ca cea din serile trecute, când soarele cădea ca sfârtecat de lama prost ascuțită a unei ghilotine. Vântul palid și totuși