Poezie
Fără titlu
1 min lectură·
Mediu
Sunt un copac cu scoarța
adânc brăzdată
din care o ciocanitoare
mai scoate câte un vierme.
Toate ramurile-mi sunt uscate
dar seva încă simt cum curge.
Astăzi mă doare
coaja-mi tăbăcită
și mii de țepi mă-mpung
trezindu-mă din moarte.
Ca la o naștere tardivă
copilul țâșnește
explodând din mine.
Aud din nou întâiul țipăt
privind minunea fiecărei clipe.
Învăluită în mister și fericire
renasc trăind din nou.
Pe tâmple-mi curg
petale de cireș, de măr, de prun,
în ochi am toată gama
de culori a lumii.
Celulele-mi emană
un miros de mir
și vreau sa fiu
un lotus care râde.
Sunt un pastel, o simfonie,
o odă și o poezie.
Mă simt frumoasă
cum n-am fost vreodată,
mă simt frumoasă
ca o primavară.
012.597
0
Cei sfinți vorbesc între ei și puțini îi pricep. Nu eu, nu acum. Să nu fii speriată de vreunul. Dacă aș fi ursitoare ți-aș prezice viață scurtă și tinerețe. Ca om, sper să fii nemuritoare.