Priveam prin fereastara din spate, în urmă. Trupul meu era aruncat întro direcție diferită la fiecare curbă, îmi placea asta. Se întuneca. Afundându-mă în pădure începeam să-i aud povestea, mă
calc pietrele care probabil
sunt aduse din râul
în care mi-au murit îngerii
mă mângâie vântul care probabil
vine din locul unde
mi-au îngropat îngerii
în tăcere îmi aud inima
ai ținut de ușă ca să nu pot pleca
dar așa, am plecat pe furiș prin gaura cheii,
împaienjenind străzile cu moartea mea prematură.
câinii imenși, lătrau necontrolat
de pe toate acoperișurile
Probabil că ațipisem în autocar, căci revenisem de la o senzație de liniște copleșitoare, posibilă doar în anumite vise.
\"Nu înțeleg oamenii care nu fac ceea ce vor...\"
Și acum aud în
CM