Victime colaterale

Primele opt versuri sunt poezie, impresionează plăcut. Reproduc, dintre ele, doar trei versuri, care mi-au plăcut în mod deosebit :

„Dacă mi-ai atinge , în sărut, gândul,
trimis hai-hui, s-ar naște îngeri
fără aripi, cu ploaie în loc de gene”

Dar continuarea, în ciuda unor jumătăți de versuri inedite, deosebit de frumoase, a trădat începutul reușit. Și poezia nu a putut trece de Atelier. La asemenea efuziuni și reproșuri, eu recomand o cumințire a versului, o împuținarea a reperelor stridente și o renunțare la imperative, dacă nu sunt absolut necesare (un val se ridică și se răstoarnă mai simplu, indiferent în ce culoare ai înmuiat pensula…). Cu puțină cosmetică, iată ce am putut reține, ca o variantă de continuare :

„Îmi geme lacrima,
înghit tăcerea
și adun cioburile uitate de ochii tăi nevăzuți…
Las îngerii fără aripi…
Mă doare uimirea
acestui mic-dejun
cu unghii înfipte în carne…
E atâta liniște…”

Puțin și bun ! Numai bine, din partea mea !

e mai-mult-ca-perfectul, e o cale, ma bucura nespus trecerea ta, clar ,iau aminte de sfatul bun, cu stima,lumiere