Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Lacrimi albastre

2 min lectură·
Mediu
Sufletul mi-e plin.E plin de o tristețe adâncă,nepătrunsă.încerc să privesc în străfunduri,ochii mi s-au umplut de lacrimi.înotai în tristețea sufletului meu.Mi-am ridicat ochii și am privit spre cer.Albastru său liniștit și pur a pătruns în mine,în tristețea mea și s-au contopit. îmi simt acum lacrimile albastre.închi ochii ca să-mi pot păstra liniștea albastră a lacrimilor mele,dar ele curg,curg năvalnic și nu se mai opresc.Poate tristețea e mai adâncă decât albastrul cerului.Deschid ochii și în jurul meu cintesc o liniște tristă.Alerg cu ochii prin întunericul ființei mele și îi simt firebinți.Mă ard.Încearcă să caute un loc unde din întunericul lor să prelingă lumina.Caut o configurare,neastâmpărați,neobosiți. Dar,în drumul lor..dau de tristețea albastră a cerului,de tristețea albastră a lacrimilor mele,iar roua anilor mei de până acum e prea puțină să stingă focul lor.Simt flacăra cum mă mistuie,cum mă arde puțin câte puțin.Ființa mea,frumusețea sufletului meu plânge ușor să nu tulbure tristețea albastră a cerului în care privirile mele se vor afunda cu timpul tot mai mult până la dăruirea totală,până la contopirea cu nemărginitul. Plângi suflete,plângi!Lacrimi albastre de copil fără copilărie,de adolescent fără adolescență,de om..fără fericire. Lacrimile albastre ale sufletului meu au urcat spre cer,iar cerul a plâns cu lacrimile mele în mare,cerul a plâns cu lacrimile mele peste buzele fierbinți ale nisipului ars de soarele neiertător.Destinul albastru al lumii s-a ridicat spre imensitatea nebănuită a universului.
013.022
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
224
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

ciornei corina. “Lacrimi albastre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciornei-corina/jurnal/87955/lacrimi-albastre

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@vali-nituVNVali Nițu
Corina! Imi place enorm cum scrii! Esti atat de sensibila! Am sa-ti mai scriu!Valni
0