Poezie
Durere
2 min lectură·
Mediu
Durere
Noapte i’învaluie vorbele (g)rele...
Cu totu’n beție’insomniacă se’afundă,
Colapsul și moartea l’așteaptă din serile
când ruptura de limpede ii e profundă.
Iertat este azi, uitat va fi mâine...
Căci Noapte la el sterge multe sau pare.
}i în constiință, de nu și-a băut-o,
zace-un înger închis care urlă:”Teroare!”
Rușinos, ce-a jignit, iertat i-a fost iar,
Până când rana n-a mai ținut sare.
Căci Demonul Sticlei mereu l-îndemna...
și Noapte ștergea și lumina-i din soare.
Familie nu are căci și-a-ndepartat-o
scuipând suflu de-otravă ce taie in carne.
E-un copil speriat, violat de un demon
ce Noapte îl naște și îl și dispare.
Din ce-n ce mai mult e sclav pentru Noapte.
Urăște lumina căci își vede chipul
Ca un zid cu inscripții ce-și spune istoria
Pe care nimic bun nu a scris timpul.
Adunat-a în sine tot răul din lume,
Iar Noapte îi spune ziduri să toarnă.
Căci de Demonul Fricii a fost el corupt
și doar Demonul Ceții ce-l mai lasă să doarmă.
Tot ce-a născut, a ucis cu-a sa mână
Căci Noapte i-a spus doar ei doi să își fie.
și-n scurt timp, murind, în loc de un zid,
în urmă lăsa-va fațadă pustie.
Un prost fost-a el crezând că nu-i om,
Crezând că va sta alături de Noapte,
Dar Noapte văzându-l că moare a râs,
Chemând oameni noi cu\'ale sale dulci șoapte...
003366
0