Va mai ști vremea să curgă,
Fără tine?
O secundă blestemată
Învață să se desfacă
Din găoace,
De mii de ori.
Soarele se zgâiește idiot,
Norii clocesc înăbușitor suferința,
Iar eu nu mai
Șlefuind inimos meu
Eirosmit mă treslăvesc
Dibuit mă nu știu cum
Tributal și omenesc.
Mucălit ceresc căscat
Mă sorgește ca-n poveste
Iar de tine tot îmi este
Pălămindu-mi pălmuite
Storcocit
\"Scânteia\" era ziarul de referință la țară - tot omul învălea în el mâncarea când mergea la muncile câmpului, iar când soarele își scremea ultimele raze pleoștite pe culmea dealului, bucăți din
Sărută-mă pe buze
Cu buzele-ți cărnoase și moi,
Năsucul tău rece
Mă va \'cerca de voi,
Căldura de pe buze-ți,
Curgând prin mine-n sânge,
Zeiță, te voi strânge,
Cu spaimă și foame de fiară,
La
Fiecare avem caldura noastră,
Fiecare are o fereastră
Ce o deschide \'ncet să cate
De bate vânt de primavară
În încăperea decuseară.
...Făr\' anotimp și cu fereastra mată,
Cu foc uitat, arzând
