Cioban Stela

penumbra misterioasă privire glaciară căreia i se sparge gheața dorințele își piaptănă clipele apoi le târâie în lesă amintirea se lăfăie între gânduri gândurile negre s-au decolorat câinele

ce-o să te faci când vei fi mare am întrebat copilul ce se juca în nisipul inimii mele o să mă fac mare și atât atât de mare încât cerul se va înfinge în mine și-și va scutura

stau și înfing cuțite în puii cu colți ai gândului îmi rânjesc pe sub mustețe se tolănesc și scot răgete din boturile lovite stau undeva între noapte și zi cu glasul înfipt în inima

mi-am despachetat surâsul ca pe un bagaj de sentimente alunecând peste buze tu privești sprijinit de lună ca de umărul nopții doar liniștea străpunge absența unui cântec care să

gravitația cade iubirea și se face praf împinsă de lună cu brațul pe țărmul interzis el și amanta se tăvălesc stelele privesc și se aruncă de pe cer plonjează în apa ochilor mei în care

ca într-o mahmureală mă doare fruntea inimii sub coarja mea se izbește răcnește se zbate viața să iasă prin crăpături spărturi peșteri cratere peste tot tot eu târâind după

dezleg misterele din ochii tăi le rup lanțurile când mă uit în adâncul ochilor tăi amețesc de iubire și alte chemări aș vrea să mor căzând în abisul inimii tale să mă sfărâm să mă zdrobesc

pleacă te rog pleacă pe ușa inimii mele ca să o zăvorăsc să nu năvălească ploaia să-mi scufunde visurile mi s-au scufundat corăbiile gândurilor toată flota eu plutesc în derivă mă agăț

rup din tine bucăți de paradis mă hrănesc mă tăvălesc umbre cu buze desprinse din glasul tău se aruncă peste mine mă sărută buzele se lipesc de piciorul meu se lipesc de visul

suavă revărsare de timp pe sub copacii gândului alergândă tăcere prin umbra întunericului eu aștept o dimineață care să scoată capul din cochilia vieții să lase dâre de fericire

aștept să-mi crească lumini pe trup să mă îmbib cu soare să prind cu brațele visuri și să le golesc de miez ca pe o pâine caldă sunt călare pe o idee gonind norii de pe cer cu biciul am

gând decapitat păsări cu penele smulse țâșnind din gâtlej cer surpat univers dărâmat oraș cu străzile ca niște șopârle întinse la soare oamenii ca niște schelete adunâmdu-și în

gândul slut fuge din oglindă clipele zboară ca un stol de păsări se îndepărtează în mine ducând în cioc fragmente de amintiri un fum atârnă de realitate abur desprins dintre cuvinte mi se

inima secretă gloanțe adun în palmă regrete și le zdrobesc de perete nu-i nimic de făcut să desfac tăcerea adunată în colțul inimii urmez drumul destinului strada plină de cioburi se

ai plecat stranie amplificare a durerii un seism a inimii pagubele nu sunt estimabile în bani pierderi de visuri ruinări de speranțe năluciri ale iubirii moarte sub dărâmături schiță a