Cioban Stela

în alergare pe străzile inimii indicatoare false vreau să ajung la dar cine nu vrea destinație imprecisă vreau și asta înseamnă că zeama voinței s-a impregnat în pământul gândului și a

nu te închide în iubire ca într-un turn de soare despic cerul cu privirea și-l demolez calc peste raze rup fâșii de gând și te înfășor în ele până sângele din venele tale se prelinge în

pășesc pe o stradă care se înconvoaie în mine ca o bucată de sârmă din lacrimile trecutului storc un cocteil și îl sorb cu plictis întorc încă o filă din destin apoi o smulg îmi

am nevoie de singurătate să-mi înfulec gândurile să le diger alerg spre mâine printre momente printre morminte în care mi-am îngropat zile și nopți licoarea cu gust de viață îmi rămâne pe

privită de sus par doar o sau nu par nimic o legănare de aripi în cușca tristeții.

am ridicat un colț al adevărului realitatea curgea peste mine prin crăpăturile vieții mișunau insectele galbene în insectar doar aripi smulse furnici da furnici se dădeau cu capul

din liră ea duios tăcea cădea o liniște deplină și-o strivea mergea trăgând trecutul după ea rar câte un câine îi lingea privirea nu se pierdea ușor cu firea smulgea din viață clipe și

ce simțeam cum se jucau cuvintele în palma ta cum spaima se plimba printre clipe spaima că s-ar putea să vii dezlegând trecutul ca pe un câine ademenind prezentul cu gustul cumplit

înveșmântez clipa cu zdrențe la mâna a doua o ia razna tăcerea asta bolnavă nu se naște nimic în maternitatea gândurilor doar un pui de somn îmi ciugulește genele visez cu ochii

îmi fug gândurile ca iepurii peste câmp aleargă către tine să te sufoce între brațe să te sărute cu buze lacome gândul meu bolnav de tine pansat cu lacrimi mângâiat de privirea

am luat bătaie el mi-a boxat sufletul până l-a făcut praf și-a luat zdreanța de mână și au plecat pe drumul fericirii soarele răsărea dintre picioarele ei și îi lumina lui viața eu

nu vom pleca niciodată din această poveste am intrat în ea cu tot trupul și sufletul și am ferecat ușa suntem noi doi și veșnicia unor clipe care curg ca un torent peste

culeg întunericul dintre clipe dezdoi tăcerea din glasul adormit mă dărâmă viața lovită de soartă cu picioarele amarul trist și posac șerpuitor târâindu-se peste iarba clipelor