Cioban Stela

el a căzut de pe cer și s-a făcut țăndări s-a spânzurat cu mâna mea atârnă sinistru se leagănă sinistru în inima mea moartea l-a mușcat de gât din rană se revarsă păcatele negre care put

nici nu ai habar câtă iubire ai aruncat peste inima mea pâna ai strivit-o ea este doar un abur cu miros de narcisă care mi-a fugit pe toate drumurile respirației s-a pitulat în gropile

am inventat scrierea pe ape pe fluturi pe vânt cuvinte zdrențuite cerșesc adăpost în inima mea veniți să vă hrănesc cu lumină să vă adăp din fântâna glasului meu un înger

m-am născut pe o planetă unde mărăcinii îmi invadau viața mi-au crescut plante pe suflet buruieni printre speranțe mi-a căzut inima în adâncul unei căutări de sine în sine mașinile

dă din picioare de parcă ar pedala pe aleile inimii privirea ta răpusă străpunsă de raza de soare ruptă din trupul e oare trupul soarelui sau soarele trupului ceva pedalează prin mine

cum așa am întrebat dimineața care se spărgea în mine cioburi de timp pășesc prin propria viață ca pe un teritoriu străin mă tai în amintirea aruncată de trecut mă prăbușesc în

mi-am îngropat în frig oasele inimii oseminte schelet dezmembrat frigul țipa ca nebun nu vroia mormânt să fie totul e o nebunie cu fulgi presărați peste ea albi ca niște îngeri căzând

tu și eu muzica asta care se rupe din osul mării murmur tumult privirea mea înaintează ca o armată să cucerească redute de soare să demoleze întunericul sunt doar o ramură care crește din

totul e în ceață ceața se desprinde bucăți și-mi cade din creier ce vrei de la viață dar ea ce vrea de la mine mă ține într-o cușcă cu gratii de nori mă ține într-o cameră cu

privirea se sparge imaginile curg ca un fluviu revărsat un torent scuturat de munte timpul se sparge secundele se aruncă îmi inundă viața cu viață moartea cu leșuri de gânduri animale

rozul vieții galbenul risipit pe chipul cerului culoarea ta e căzută din soare pată de galben peste trupul adormit chipul fugărit din tabloul vieții cu ochii înfipți între crengile

îmi curg lacrimi din măruntaiele gândului urme de zbor rămase pe marginea aripilor aerul zburat lichid ca un lapte stingeri de zori cu soarele scurs prin iarba strivită umbra mea

m-ai zidit în sufletul tău ca să nu se surpe diminețile să nu se dărâme visul să se sfărâme privirea care umblă flămândă peste trupul tău nu-mi lăsa inima să flămânzească de tine dă-mi felii

îmi zboară gândul ca pasărea să-ți aducă în cioc iubirea dă din aripi până cerul se face franjuri de soare mă arunc peste marginea dimineții în abisul vieții apa care curge peste pietrele

el nu mă mai iubește are o rețetă secretă de uitat iubiri amnezie totală mie nu mi-a dat rețeta s-a gândit că eu sunt fraiera sfâșiată de dor demolată de iubire dar eu am demolat

îmi găurești inima cu glasul se înfinge în mine zâmbetul tău te târâi prin sângele meu până te faci una cu mine te târâi prin viața mea până o faci una cu tine deschid dimineața ca

sunt mașini care circulă pe contrasens nonsens trafic aglomerat pe drumul vieții tamponări iminente stringente m-am lovit de realitate și mi-am rupt visul în două atârnă sfâșiat ca o