Cioban Stela

dă-mi voie să-ți dezbrac gândurile să arunc veșmintele printre nori să cuprind în mine cuvinte nespuse nerostite când inima mea bate cu pumnii în ușa vieții mi-e dor de tine tu esti felia de

îmi izbesc privirile de tine ca niște mașini într-un zid se zdrobesc fărâmele se aruncă în mine îmi taie respirația fața gândurile sângerez de prea multă iubire hemoragia inimii valuri

în mine arde iubirea pe rugul inimii întunericul a făcut trup a smuls cerul dintre stele să se învelească viața se zbate ca o jivină în bârlogul timpului noi culegem cuvintele care curg

ai venit din trecut ai trecut în prezent ai despachetat viitorul și l-ai așezat la picioarele mele să pășesc peste inimile noastre întinse ca niște covoare de lumină pe care tălpile iubirii

când o încasezi și ești demolată sufletește încerci să te ridici să mergi mai departe dacă nu poți păși te târâi prin viață iei realitatea și dai cu ea de pereți sau dai cu pereții

nu plouă în îngeri decât cu apă să spele albul de alb și petele de pe sufletul altcuiva răstignit pe crucea de piatra din spatele vântului cărăm în noi îngerii morți ca într-un cavou se

ochii tăi două lumi pulverizate în inima mea două gânduri tâșnind ochii tăi prin ei aleargă pruncii noștrii nenăscuți se joacă de-a prinselea eu îmi mângâi burta și aștept să nasc

privirea mea se descompune se risipește peste chipul pământului care doarme la picioarele mele ca un copil uitat în iarbă pășesc peste inimă precum pe o pajiște înflorită emoțiile țâșnesc

mă apasă tristețea până îmi strivește inima țâșnesc din mine lacrimi visuri moarte corăbii cu amintiri coșmarele aleargă după mine ca niște câini care mă mușcă de suflet am adormit cu

mă latră noaptea ca un câine mușcat mușcător mă sfâșâie trecerea prin viață ca un câine turbat rupând fâșii din mine mă moare gândul care abia se naște cu o sabie în mână cuvinte

interiorul gândului ca o cameră în care întunericul joacă șah cu lumina o cheie din stele deschizând noaptea o nemișcare a vieții o înțepenire a clipei suspendată între nori eu și tu două

el e începutul de unde încep eu să tremur ca o ramură de unde încep eu să fiu ca o viață sorbind viața din paharul chipului lui el e începutul de acolo încep a mă naște cu strigăte de

în urma ta gândul se întinde ca o umbră mătură amintirea ai plecat ducând în buzunar inima mea ruptă timpul s-a făcut de piatră viața a început să curgă cu nepăsarea unei ape care

primăvară cărând în brațe păsări care au uitat să zboare ciocuri înfipte în gândul prăbușit sub talpa vântului privesc prin fereastra timpului zborul lin al clipelor ziua de mâine vine

casa mea în scorbura dimineții mă ascund de negura care străjuiește gândurile înfierbântate tărâmuri de umbre și idei pașii descălțați de tăceri viața scurtă a clipelor târâită printre

el a căzut de pe cer și s-a făcut țăndări s-a spânzurat cu mâna mea atârnă sinistru se leagănă sinistru în inima mea moartea l-a mușcat de gât din rană se revarsă păcatele negre care put