Cioban Stela

îmi afund privirea în frunzișul mâncat de lumină fruntea transpirată vocea legănată de o rază încâlcită ispite dospite în interiorul minții beție de culori scurse dintre nori direct în gura

voi fi o ploaie peste pământul trupului tău lut frământat sub tălpile vieții când raza iubirii se va întinde ca o coardă de chitară gata să arunce armonie în gura haosului să-l

prin mintea mea mirosul de viață se plimbă mireasma clipelor suspendate de cer atârnând de capătul norilor sfori mă leagă de orașul în agonie cu străzi șerpuind printre amintiri cu

cu colțul gândului izbesc tâmpla pământului sare iarba în câmp ca o căprioară tâmp nu vânez nici flori nici stele ci doar dor de rândunele îmi fac cuib în colb de stea îmi fac stea din

cea mai grea luptă e cu tine însăți să-ți biciuiești stelele din inimă să-ți muști luna și s-o scuipi în univers toată frumusețea din tine zace paralizată cu trupul în ghips și totuși

dă-mi voie să-ți dezbrac gândurile să arunc veșmintele printre nori să cuprind în mine cuvinte nespuse nerostite când inima mea bate cu pumnii în ușa vieții mi-e dor de tine tu esti felia de

îmi izbesc privirile de tine ca niște mașini într-un zid se zdrobesc fărâmele se aruncă în mine îmi taie respirația fața gândurile sângerez de prea multă iubire hemoragia inimii valuri

în mine arde iubirea pe rugul inimii întunericul a făcut trup a smuls cerul dintre stele să se învelească viața se zbate ca o jivină în bârlogul timpului noi culegem cuvintele care curg

ai venit din trecut ai trecut în prezent ai despachetat viitorul și l-ai așezat la picioarele mele să pășesc peste inimile noastre întinse ca niște covoare de lumină pe care tălpile iubirii

când o încasezi și ești demolată sufletește încerci să te ridici să mergi mai departe dacă nu poți păși te târâi prin viață iei realitatea și dai cu ea de pereți sau dai cu pereții

nu plouă în îngeri decât cu apă să spele albul de alb și petele de pe sufletul altcuiva răstignit pe crucea de piatra din spatele vântului cărăm în noi îngerii morți ca într-un cavou se

ochii tăi două lumi pulverizate în inima mea două gânduri tâșnind ochii tăi prin ei aleargă pruncii noștrii nenăscuți se joacă de-a prinselea eu îmi mângâi burta și aștept să nasc