Cioban Stela

eu fâșie de apă baltă cu gura căscată în care ploaia își aruncă chipul mă scurg în sus spre stele stea născând lumina din pântecul nopții răsuflare tăioasă a lunii tolănită pe patul de

mă înec în oceanul de lacrimi adunat sub pleoapa inimii iubirea a plecat izbind ușa după ea smulgându-mi visele fragede ca niște prunci și decapitându-le am rămas la mal în timp ce el

el era sensibil foc visător fără noroc de visuri erotice poftitor fără nădejde de ceea ce ochiul cere sunt virgină i-am spus și speranța i-am răpus fraiero a zis răstit și pe ușă s-a

răcoarea stă lipită de mine se strecoară în oase până îngheață cuvintele gata să se arunce de pe marginea buzei ziua trece în pas alergător culegând rouă izvor din palmele

prăbușite poduri peste abisurile inimii iubirea ca un tatuaj pe coapsa gândului visuri moarte coborând în cimitirele sufletului visuri vii zburdând pe aleile vieții dorul de tine mă

sunt învinsă de tine ca de o armată descărcând armele în sufletul meu ciuruit ca o sită prin care curge iubirea purificată de țipete îmi vine să urlu să țopăi să plâng de prea multă

orașul își despachetează bagajele blocurile se chircesc străzile se înconvoaie leșină viața amorțește tăcerea pe buzele minții cât este de lungă vara mă târâie printre florile

cât un șobolan negru e întunericul ronțăie din inima mea eu rup cu dinții bucăți de lună mestec lumina se prelinge pe la colțul buzelor chipul de piatră al nopții pândind de după stele

când am sărutat bestia s-a transformat într-un prinț nu într-un prinț într-un iepuraș cu ochii albaștrii care țopăie pe întinderea inimii mele adevărul este că ador animălurile de

eu stau în inima ta ca pe un piedestal statuie din fluturi și ape eu plâng cu flori în urma ta până urma plânge și ea sunt ca o ramură de care s-au prins toate visurile ca o ramură

fluturi în zbor peste privirea vieții ape curgătoare printre maluri de fum visuri lovite peste față sângerânde eu așteptândă iubirea gonește pe lângă mine ca o atletă ochii tăi

privesc prin fereastra spartă a timpului lumea se revarsă prin ea ca o apă curgătoare târâind întunericul izbindu-l de zidul de lumină mă strecor prin viață sar peste obstacole

aud foșnetul frunzelor purtate în brațe de vântul îndrăgostit aud murmurul mării care aruncă cu pești în plasele inimii castele de apă se scurg printre degetele timpului ceva îmi

stau pe peron aștept un tren marfar să-mi transport gândurile spre viitor s-a aruncat în fața terenului un vis disperat a rămas cu picioarele smulse plânge iar eu îl mângâi ca pe

aidoma unei bucăți de soare am înghițit viitorul și doare aidoma unei bucăți de vis am înghițit viața dinadins am lins ca dintr-o înghețată din tot și durerea e peste pod trec grăbită

șoarecii ronțăie bucăți de timp se îndoapă până la refuz îmi dilat privirea peste strada pustie să-i surprind cum aleargă haotic printre gunoaiele care mutilează priveliștea un soare rănit

dezmorțesc cuvintele le încotoșmez în veșmintele inimii am căzut în adâncul iubirii și mi-am fracturat piciorul gândului emoții bizare gonesc pe câmpul minții ca niște căprioare

lasă-mă să intru între cuvintele tale să-ți adulmec sufletul care-și împrăștie parfumul pe pielea mea luna să-și spintece trupul ca să-și lepede lumina în noi vreau să te sărut când valurile