dă-mi să beau
din fântâna ochilor tăi
din palma inimii tale
aerul rece al înserării
să călătorească prin noi
aer cu brațe
de gheață
de piatră
de apă
te iubesc precum noaptea
care
prind trenul care gonește
prin iarnă
cu fulgii atârnați de gânduri
într-o simbioză a vieții
se nasc pledoarii pentru
ușa opusă prin care se aruncă
lumina lunii
albă ca o mireasă
cuprinde
e primăvară
o primăvară fără
soarele agățat de chip
particip la înmormântarea
iubirii
cineva plânge în mine
îi ofer o batistă
urmez cortegiul
gândurilor funerare
am ajuns la groapă
arunc
rescriu istoria neistorisită
tâșnesc idei în cascadă
caut cuvinte în apă
sub apă
ca niște pești multicolori
pe fundul acvariului
captivi între sticle ling
sticlele cu limba gândului
tentativă
a venit îngerul
în adierea aripilor
mi-a prins tristețea
viața curge prin mine
cu un înger agățat de ea
am început să zbor
m-am lovit cu fruntea de
nori ca de un zid și
am sângerat
fug amintiri despuiate
pe intinderea clipei
imi amintesc ziua in care
sau poate nu era ziua
sau poate nu era
nu era sa fie
imi amintesc
sau poate nu
cu o mana tin amintirea
si cu cealalta
când soarele se scurge
printre ramuri
florile albe se agață de mine
privirea mea strivită de
atâta frumusețe
se prinde de mâna timpului
să-l rețină
o primăvară ingenuă și dulce
mă izbește în
mi-e drumul întins la
picioare ca un șarpe
șoptesc soarelui la ureche
despre drumul prin viață
care mă aduce în brațele tale
îmi aruncă speranțele
peste tine
ca pe florile roșii
cu petale ca
se lasă seara
cu toată greutatea ei
peste întinderea pustie a
tăcerii
câinii latră în ei înșiși
înghițindu-și sunetele
dând din coada întunericului
și aruncând cu stele
eu stau la fereastra
mi-e aerul pe care
îl respir
îmbibat cu buzele tale
sărutări peste trup
peste gânduri peste
învelișul nopții
căzut ca un veșmânt
la pământ
ia-mi sufletul un copil
care abia scâncește
și-l
speranță
de la înălțimea ferestrei
privirea plonjează în stradă
frigul se strecoară în casă
ca un tîlhar
nimic în zadar
cumpăr speranțe împachetate
frumos
prețuri negociabile
cicatrici
banalul latră ca un câine
fără stăpân
nestăpânită îmi dezleg visul
și-l las să gonească pe câmpii
goana mea duce la tine
aduce la tine
un fluviu de dorințe
alergi cu mine-n brațe
cu mine-n
am gustat din
viață
gust amar
prelins pe cerul gurii
treceau iluzii
sfărâmate
doar cioburi pe
tălpile însângerate
când soarta
se arată
țintuindu-mi inima
pe crucea dezamăgirii
extirp
mi-e iarba sufletului
păscută de
caii întunericului
frunzele privirii
smulse de vânt
trupul meu e un
copac
scrijelit
plin de cicatrici
răni prin care
plânge viața
cineva mi-a defrișat
cufundată în adâncul luminii
storc razele de lună până
se scurge tot albul peste
trupul nopții
se dezvăluie tristețea
clipelor care mă despart de
tine ca un zid
prin care privirea inimii
nu
îmbătrânește
ora
agățată în plasa
timpului
nori de viață
pe cerul cuvintelor
îmbrățișsrea
privirilor
privesc în tine și
mă văd pe mine
fără trecut
respirând aburul
unei
dor de tine
când primăvara mă
strivește sub
frumusețea ei
are pe chip un
soare pătrat
un nor răsturnat
un orizont rupt
între început și
sfârșit
un păr răvășit în
care îți
mistificare
am prefăcut timpul
în iubire
iubirea în timp
curgând prin venele
vieții
deasupra umărului
soarelui
ploaie de clipe
tu și eu
îmbrățișați cu fiecare
celulă
pierdută în
cuprinsă de ape
mă dezbrac de
lumină
și mă arunc în
valurile cerului.
m-am lecuit de
viață
mi-am pansat
inima
care șchiopăta
alergând într-un picior
pe un ciob de
vis.
alergând
scobesc trecutul în
căutarea a ceva
îmi arcuiesc gândul
peste pântecul dimineții
însărcinată cu soarele
se naște
sau s-au născut
sau se va
sau ori poate
cine știe
timpul trece
în căutarea
fericirii
alerg
și iar alerg
pe potecile lumii
însă fericirea se
ascunde
sub coaja tristeții
pe care o sparge
doar
când clipele se
revarsă
peste zăgazul
timpului
și
paradigmă
iubirea de tine în mine
pașii lasă urme pe
nisipul sufletului
metamorfoză
toamna ia culoarea verii
ia soarele și se acoperă cu el
ia marea și-și spală
chipul în valuri
toamna
prin ochiul zilei
se scurge tăcerea ca
lacrima
desprinsă de floare
desprinsă de cer
genele mele care clipesc
zdrobind soarele
semețe
înfingându-și turlele în
nori
catedralele gândului
se
el îmi picta chipul
pe pereții lunii
el picta pereții
pe chipul meu
cu tencuiala sărită
și câteva spărturi
prin care plonjau
stele
el
îmi picta viața
în roz
inima prindea contur
sub
CS