Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@chitul-grigoreCG

Chitul Grigore

@chitul-grigore

BISTRITA
EXCELSIOR

n.16.12.60,Năsăud Inginer,Căsătorit, 1 copil Pasiuni:literatura,rebusul,șahul. e-mail: bug_goe@yahoo.com Publicare în antologii: "Epigrame alese",Antologia epigramei românești îngrijită de Giuseppe Navarra, Editura Facla, Timișoara, 1985. Membru al Uniunii Epigramiștilor din România (din 2013).

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Excelentă poezia ta umoristică, aproape că am amețit citind-o ! Nu știu de ce i-ai spus rondel, pentru că rondelul are mai puține versuri.

Pe textul:

Rondelul sensului giratoriu" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Da, Nelu Gârda, ai dreptate, n-am prea avut timp, m-am grăbit și asta s-a văzut. Abia am reușit, în ultimul moment să le trimit, pentru că pur și simplu uitasem de termenul limită.
Trotuar se poate silabisi și tro-tu-ar, conform DEX on-line. Mie îmi vine greu să-l pronunț altfel. Virgulele de la “ fetelor “ trebuia să fie puse, pentru că este vorba de un complement intercalat între subiect și predicat.
Mulțumesc pentru aprecieri și observații.

Pe textul:

Poezii umoristice trimise la Concursul „Neliniștea Mării” 2012" de Chitul Grigore

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Foarte bune cele două fabule tematice, concise și cu prozodie impecabilă.
S-a văzut clar că te-ai documentat temeinic pentru a doua fabulă. Un lanț trofic perfect conturat, la capătul căruia, neliniștitul om al mării, Dan Norea, l-a împuns, fără îndoială, pe voracele calcan, cel puțin cu pixul, ca membru vigilent al juriului…

Pe textul:

Fabule tematice trimise la Concursul „Neliniștea Mării”" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
1.Cristina, mulțumesc pentru lectura atentă și competentă. Observațiile tale sunt, ca de obicei, binevenite și mă ajută să progresez. Încerc să dau și câteva explicații:
La primul haiku am vrut să surprind momentul când floarea soarelui este coliniară cu soarele dar m-am gândit și la sugerarea senzatiei că soarele este peste tot, în ambele situații umbra fiind, practic, inexistentă. În ultimul vers am vrut să sugerez reluarea ciclica a arșiței, care trebuie îndurată zilnic, dar și faptul că este este vorba de o căldură neobișnuită, alta decât cea normală, în timpul verii, în acel loc. Însumate, dar și singure, cele două părți ale haiku-ului ar fi trebuit să sugereze canicula care a pârjolit totul în cale, neocolind și sărmana floare a soarelui...
La al patrulea haiku în primul vers am vrut sa sugerez destinul oricarei vietăți care, inevitabil, moare, fragilitatea ei fiind evidentă în fața forțelor uriașe ale naturii, sfârșitul fiind chiar dispariția ei completă prin zdrobirea de stânci și transformarea în nisip. În partea a doua prin valurile roșii am vrut să sugerez, prin apus sau răsărit, că peste acest parcurs liniar și tragic al oricarei ființe, se suprapune un destin ciclic de reluare a vieții, apusul fiind urmat de un nou răsărit și de o nouă speranță de viață.
La al șaselea haiku, în primele doua versuri, am vrut să sugerez seceta cumplită care a făcut ca în gârlă, unde altădată rațele și gâștele se scăldau și făceau valuri în apă, să fie numai crăpături și un fulg rătăcit al nefericitelor orătănii. În versul al treilea am vrut să subliniez contrastul dintre valurile de apă, demult dispărute, și valurile de căldură, care nu umplu gârla ci o golesc.
La al șaptelea haiku, în ultimul vers am vrut să sugerez starea de spirit a unei fete, având ochii reflectați în oglinda geamului dar și în oglinda sufletului, în fața unui moment crucial, când buburuza va zbura și îi va indica direcția unde își va găsi alesul inimii.
2. Domnule Nicolae Tomescu, mă bucur că v-au plăcut poemele mele.
3. Nelu Gârda, mulțumesc pentru încurajări. Ai intuit foarte bine , de ce sunt valurile roșii.
4. Norică, mulțumesc pentru aprecieri, însă am scris mult prea putine haiku-uri, ca să se poată vorbi de un stil al meu.
4. Domnule Adrian Firică, dupa părerea mea, mulțumirile cititorilor reprezintă cea mai mare răsplată pentu orice autor.

Pe textul:

9 haiku-uri " de Chitul Grigore

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Prima epigramă “ Iar la școală “ nu respectă ritmul trohaic, în primul vers “Având pile mai aparte “, “A-vând “ are accentul pe silaba a doua, iar în versul al treilea “ S-au pus cu burta pe carte… “ , “ bur-ta “ are accentul pe prima silabă. În plus, versul 2 are 8 silabe, iar versul 4 are 9 silabe, “ ma-nu-a-le “ fiind din 4 silabe, fapt care denaturează și ritmul. Părerea mea ar fi ca această epigramă, care este complet nereușită, să fie scoasă de autor din grupaj și să fie repostată, eventual, după recondiționare...

Pe textul:

Netrimise la un concurs" de milos petru

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Toate epigramele sunt foarte bune. Preferatele mele sunt : “ Pe a vinului cărare “ și “ Pe cărări ce duc la cramă “ .

Pe textul:

Pe a vinului cărare" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Foarte bune sunt primele 3 epigrame, ordinea mea de preferință fiind: 3, 2, 1.

Pe textul:

Epigrame cu temă rurală" de Vali Slavu

Recomandat
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Felicitări pentru premiul obținut !
Grupajul este foarte bun, preferatele mele sunt în ordine: 4, 2, 3.
P.S.: Vezi că este un typo în titlul grupajului.

Pe textul:

Epigrame pentru Domnești, 2012" de Gârda Petru Ioan

Recomandat
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Felicitări pentru premiul obținut !
Toate epigramele sunt bune, preferatele mele fiind: Unui cosaș venit de la oraș... , care mi se pare vârful de lance (era să zic de coasă...) al grupajului tău, și Plasme din ajutoare , la care n-aș fi scris în titlu “ plasme “, pentru că ele se pot băga pe ușă și în poziția în care sunt înguste.

Pe textul:

Dor de dor 2012- epigramele pentru concurs" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Un rezultat remarcabil pentru care nu pot decât să mă bucur. Felicitări Loredana și Liviu Ioan Mureșan!

Pe textul:

Premiile "Titel Constantinescu" 2012" de Florentina-Loredana Dalian

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Mulțumesc pentru aprecieri și pentru steluța acordată !
Tataie, nu mă supăr eu așa ușor. În cazul semnalat, zic și eu ca Mateiaș, într-o celebră scenetă cu elefantul și vrăbiuța : “ N-am găsit altă rimă ! “ .

Pe textul:

Epigrame trimise la Gura Humorului-2012" de Chitul Grigore

Recomandat
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Se spune “ detenție “ și nu “ detență “ ...

Pe textul:

"Mens sana in corpore sano"" de Mihai Miro

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Spre Bușteni !

Pe drumul de costișe, ce duce sus la munte,
E-un submarin în pană, cu cricul sub o punte,
Iar un șofer transpiră, pe-o roată, cu lipici
S-astupe găurica făcută de-un arici!

Aștept cu interes să citesc această nouă carte, care, fiind marcă înregistrată Ioan Toderașcu, va avea, cu siguranță, mare succes la public!

Pe textul:

„Ariciul cu țepi de alint”, de Ioan Toderașcu" de Vali Slavu

Recomandat
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Cristina , mulțumesc pentru trecere și pentru observații. Trebuie să mărturisesc faptul că așteptam cu emoție opinia ta asupra haiku-urilor mele, trimise la concursurile săptămanale și lunare Romanianhaiku, unde activez și eu de puțin timp.
Haiku-ul nr.7, “ urme de cioburi “ , a fost remarcat și de Corneliu Traian Atanasiu. Haiku-ul nr. 8 , “ rugul iar roșu “ , a fost analizat și el, fiind decodificat până la urmă, după ce acest prim vers nu a fost înțeles. Eu am vrut să sugerez imaginea unui rug aprins pentru o vrăjitoare, motanul negru și mătura fiind de regulă în arsenalul acestor nefericite condamnate. La nr. 9 “ dangăt de clopot “ , m-am gândit și la dangătul clopotului purtat de o vacă la păscut, fapt remarcat de ochiul boului care avea niște simțăminte mai vechi pentru ea, neîmpărtășite probabil...
Oricum, dacă și tu consideri că am reușit 4 haiku-uri bune din 9, este foarte bine, pentru unul ca mine, care poate să-și numere haiku-urile pe degete.
Aștept în continuare, cu mare interes, observațiile și comentariile tale.

Pe textul:

9 haiku-uri" de Chitul Grigore

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Grupajul este bun, preferatale mele sunt : “ Profilul unui profitor “, pentru că are un umor teribil, fiind , după părerea mea, cea mai bună din grupaj, și “ Absolventul și jobul “.

Pe textul:

Oportuniștii " de Ica Ungureanu

Recomandat
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Grupajul este foarte bun, cu multe epigrame memorabile. Preferatale mele sunt: Filosofică, Ambiguitate, Răspundere civică, Realitate actuală, Dicționar... .

Pe textul:

Epigrame trimise la Gura Humorului 2012" de neculai lunca

Recomandat
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Domnule Neculai Lunca, mulțumesc pentru observații, am corectat. De asemenea am corectat și clasamentul la Secțiunea poezie: premiul 1 l-a luat Lucian Perța, iar premiul 2 - Ionel Iacob Bencei. Îi mulțumesc încă o dată Cătălinei Orșivschi pentru această precizare. Îmi cer scuze, pentru aceste inadvertențe datorate grabei.

Pe textul:

Festivalul Internațional de Satiră și Umor "Umor fără frontiere în Þara de Sus", 2012" de Chitul Grigore

Recomandat
0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Grupajul este bun, cu câteva observații :
La epigrama “ Criză de marfă “ aș scrie versul trei : “Ar vinde-o și pe mama lui “;
La epigrama “ Unui reformator “, în versul doi, există un typo la “ cânva ” .
Ultimele două nu par a fi la temă, dar nu ma mir, să scrii 10 epigrame la acceeași temă este aproape imposibil.
Preferatele mele sunt: Experiență politică, Probitate, Oportunitate de afaceri valorificată .

Pe textul:

Oportuniștii - Gura Humorului 2012" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Nelu Gârda, mulțumesc pentru aprecieri și pentru observație. Am corectat.
Am totodeauna dificultăți cu despărțirea în silabe a cuvintelor pe care eu le pronunț altfel, bazându-mă de fapt pe ureche.

Pe textul:

Poezii umoristice- Vama 2012" de Chitul Grigore

0 suflu
Context
Chitul GrigoreCG
Chitul Grigore·
Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și pentru aprecieri ! Mulțumesc Cornel și pentru steluța acordată !
Mulțumesc Eugen Sfichi, pentru precizările foarte interesante și binevenite.
M-am străduit din răsputeri să fac această cronică, prima din cariera mea de “ jurnalist “ , într-o acută criză de timp, bâjbâind printre tag-urile HTML, și din acest motiv vă rog să aveti îngăduință pentru unele greșeli și pentru corectările repetate ale textului și pozelor.
Nu știu de ce nu încape textul pe lațime, pe unele monitoare, dar bănuiesc că depinde de browser-ul folosit.

Pe textul:

Festivalul Internațional de Satiră și Umor "Umor fără frontiere în Þara de Sus", 2012" de Chitul Grigore

Recomandat
0 suflu
Context