Poezie
Al optulea sonet, Zbaterea omului
Parodie trimisă la Vişeu – 2026
2 min lectură·
Mediu
parodie după Al optulea sonet. Facerea omului
de Vasile Morar
A fost, în satul nostru, retrocedat pământul
și încolţise firav scandalul între rude,
pe câmp și-n primărie. Sufla cam tare vântul
și-un om nervos, în spate, zbiera că nu aude.
Au început procese, cu lume-ncrâncenată,
și Dumnezeu, zărindu-i pe-atâţia-n tribunale
și-a prins c-o mâna fruntea și a oftat o dată:
- De-o oră magistraţii cer pensii speciale!
Sătul să vadă-n viaţă sentinţe dubioase,
un tip făcând prin piaţă, cu bani puţini, un tur,
luă un pic de carne și foarte multe oase,
Că l-a stropșit soţia, când el i-a spus: Bonjour!
- Deschide frigiderul, să vezi că e pustiu,
nu sta, fă rost de-o varză, cât încă mai ești viu!
Poezia originală
Al optulea sonet. Facerea omului
de Vasile Morar
A fost creat pământul și cerurile toate,
nu încolțise iarba și nu crescuse pom,
nici ploaia nu venise. Urca un abur moale
și încă nu se puse suflarea peste om.
S-a închegat țărâna în coca frământată
și Dumnezeu clădit-a asemănarea Lui
și mâinile și fruntea și mintea aplecată
peste genuni și stele la ora nimănui
Suflarea peste viață în nările flămânde
a început să prindă a inimii contur
și sângele și carnea curată și fierbinte
Și era trist bărbatul fără femeie-n jur,
stăpânul peste toate, pământuri, mări, pustiu,
a fost așezat omul scormonitor și viu.
0011
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Chitul Grigore
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 225
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Chitul Grigore. “Al optulea sonet, Zbaterea omului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14202687/al-optulea-sonet-zbaterea-omuluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
