Mediu
Tema: „Alegere”
1.Rezultat electoral
Alegerea e antidotul
Dar şi prilejul fericit
Când, folosind cu grijă votul,
Mai scapi de câte-un parazit.
2.Eleganţa cere sacrificii
Alegerea e, dup-un timp, năpasta
Pe care o suporţi ca un martir,
Când îţi aştepţi în hol la „mall” nevasta,
Iar ea probează rochii ore-n şir.
3.Forţa destinului
Alegerile-mi schimbă viaţa
Şi-mi modelează dur şi soarta,
Căci eu aleg să beau iar soaţa
Îmi trânte-n nas, cu sete, poarta.
4.Argumente electorale incisive
La alegeri, într-o confruntare,
Plin de patos, prima dată-n viaţă
Cu primarul m-am contrat mai tare
Iar acum îmi pun doi dinţi din faţă.
Tema: „Humor”
5.Austeritate
Privind bugetul ţării, azi, se poate
Să-nghit în sec şi eu, ca tot poporul,
Fiindcă-n loc de-o pizza cu de toate,
Presimt că ne rămâne doar... (H)umorul!
00536
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Chitul Grigore
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 130
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Chitul Grigore. “Epigrame trimise la Gura Humorului 2025.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14192233/epigrame-trimise-la-gura-humorului-2025Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
