Poezieepigram
Epigrame trimise la Festivalul Național " Eterna epigramă " Cluj-Napoca 2013
1 min lectură·
Mediu
Tema: „ Secera și barosul ”
1.Semnificația siglei „ Secera și barosul ”
Azi sigla are tâlcuri cunoscute,
Profund schimbate de vreo câțiva ani,
Căci lupta între clase nu se-ascute
Dar e tăioasă între… barosani!
2.Minifabulă domestică
O seceră,-ntr-o ceartă conjugală
Cu soțul, – un baros mai grosolan – ,
I-a spus tăios: „Nu-i nicio îndoială,
Ești mult mai greu de cap ca un ciocan! ”
3.Construcțiile economiei comuniste în tranziție
Entuziasmul, ca o vâlvătaie,
În era demolării,-și ia avânt:
Ce n-o să poată secera să taie,
Va pune-apoi barosul la pământ!
Tema liberă
1. Convocare în biroul de la etaj al șefului
Când am lucrări mai vechi neterminate,
Mă cheamă șeful sus și-ndată zbor,
Căci simt aievea un impuls în spate,
Când urc, dar mai cu seamă, când… cobor!
2. Puterea credinței
Cum vechiul meu amic, în schemă,
De-o vreme chiar în vârf, e pus,
Oricând întâmpin vreo problemă,
Mă rog zelos la… cel de sus !
3.Amintiri cu un fost politician aflat în campanie electorală
Mi-l amintesc, privindu-i poza-n cui,
Cum se plimba pe uliță cu staful,
Căci din ce a lăsat în urma lui,
Cel mai vizibil lucru a fost …praful!
043.676
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Chitul Grigore
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 194
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Chitul Grigore. “Epigrame trimise la Festivalul Național " Eterna epigramă " Cluj-Napoca 2013.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14032169/epigrame-trimise-la-festivalul-national-eterna-epigrama-cluj-napoca-2013Comentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Premiantul nr. 1 de la Cluj este (iar, ca acum doi ani) Chitul Grigore. Lucru mare, dom-le! Dă-i înainte, maestre!
0
La Puterea credinței, nu trebuie virgulă între vârf și e pus.
0
Epigrame reușite, marca Grigore Chitul. Mi-au plăcut în mod deosebit prima și ultima de la tema liberă. Mă deranjează un pic exprimarea "entuziasmul își ia avânt", din ultima epigramă la temă. Pe total, grupaj reușit.
felicitări!
felicitări!
0
Distincție acordată
Am încercat să mă dezbar de prejudecata "hai să-i găsesc defecte celui de pe locul I" și să judec epigramele cu aceeași unitate de măsură cu a celorlalți. Și am constatat că grupajul chiar este, după părerea mea, cel mai bun din cele publicate până acum pe agonia. Adică până la al meu, inclusiv.
Cele de la tema impusă stau în picioare și scoase din context. Și sunt la fel de bune ca cele de la libere, ceea ce nu prea s-a întâmplat la celelalte grupaje.
Sunt de acord cu obsrvațiile lui Nelu Gârda și Florin Rotaru. Dar, una peste alta, cred că grupajul merită o steluță.
Cele de la tema impusă stau în picioare și scoase din context. Și sunt la fel de bune ca cele de la libere, ceea ce nu prea s-a întâmplat la celelalte grupaje.
Sunt de acord cu obsrvațiile lui Nelu Gârda și Florin Rotaru. Dar, una peste alta, cred că grupajul merită o steluță.
0
