Poezie
Balada (1)
2 min lectură·
Mediu
Din pamant si pietre scumpe
Ies priviri ce nu se-ascunde
Ies naluci si umbre
Ies si ingerii sa umble
Din ceata deasa si-ngrozitoare
Ies creaturi cu aripioare
Ochi divini ce curg in stele
Si zambiri celeste din elevatia divina
Si marea se deschide si cutremur de pamant
Si pietre de mormant se descpica
Si cad farame de demon muribund
Ce cu lacrimi, imi spune si explica
Ca nimic nu e mai frumos, ca atunci
Cand ai sotie
Si lacrimi de bucurie
Cad, de fericire plangi
Ca nimic nu e mai frumos, ca atunci
Cand ii privesti privirea azurie
Si plina de bucurie
Si de fericire plangi
Ca nimic nu e mai frumos, ca atunci
Cand iti zambeste linistitor
Si te asteapta cu dor
Si de fericire plangi
Ca nimic nu e mai frumos, ca atunci
Cand iti auzi numele, din glascior lin
Si pretuit ca pe un ulcior plin
Si de fericire plangi
Ca nimic nu e mai frumos, ca atunci
Cand iti vezi copii
Si din cauza privirii, lor
De fericire plangi
Ca nimic nu e mai frumos, ca atunci
Cand auzi cum te striga
Sufletul ti-l ridica
SI de fericire plangi
Ca nimic cu e mai frumos, ca atunci
Cand te cheama, „tata!”
Si inima itit tresare, salta
Si de fericire plangi
Ca nimic nu e mai frumos, ca atunci
Cand iti sopteste „mama!”
Si sufletu-ti exalta
Si de fericire plangi
Ca nu e nimic mai frumos, ca atunci
Cand ca o familie te strangi
Si plangi in interiorul tau, de fericire
Caci ai parte de iubire
Nu e nimic mai frumos, ca atunci
Cand iti zambesc, iti multumesc
Te striga, sau te cearta, te cheama
Cand iti spun ca te iubesc
Cand ii simti alaturi de tine, indiferent
Ca e rau, sau bine
Cand te strang de mana, cand te saruta
Cand copiii nu-ti sunt o umbra
Si familia-ti mare, sau e mica
Si ridica inima in slavi si-n rugaciuni de multumire
Caci ai avut, ai, si vei avea parte de iubire
001491
0