Poezie
Canapele
1 min lectură·
Mediu
Mi-ar plăcea să te întorci cu fața spre mine
să mă privești calm și senin.
Sa mă transformi într-o caligramă.
Să vezi în ochii mei de cafea, litere mici
și să-ți rotești capul încet,
să mă poți dezlega.
Să vezi dincolo de rochia mea neagră sculptată,
triunghiurile de lumină ce mă compun .
Să mă simți ceai verde cu iasomie.
Să simți cum treci cu mâna prin el când mă atingi,
fără să mă tulburi .
Să mă lași să mă simt în acel moment
ca o pisică leneșă într-o librărie.
Să stau ghemuită pe canapea, cu părul prins în vârful capului și
să nu mă mai satur
să mă uit la tine.
Să pot să mă ridic pe vârfuri și să văd prin tine și peste tine.
Și mai sus și mai departe.
Să mă întrebi cu o voce caldă, plină, răgușită de la tutun "Unde-mi sunt tenișii?"
Atunci stiu că ești cu fața spre mine calm și senin.
Atunci știu că rochiile mele negre sculptate sunt în valiză
și soarele face triunghiuri pe fața mea.
Se joacă.
Mă compune.
002751
0