Semper idem II

Viața a venit la mine așa, pur și simplu, fără să-mi spună nimic, fără să mă intrebe ce vreau sau ce nu vreau. Viața a venit dintr-o dată fără să știu de ce, sau de ce nu. M-am gândit să-i cer ceva...să-i cer o pereche de opinci cu care să o străbat.M-am gândit să-i cer o pereche de mănuși să știu cum să mă port cu oamenii.I-am cerut mai apoi un chip pe care să-l ador și un umăr pe care să adorm și un chip pe care să-l văd atunci când mă trezesc. I-am cerut să mă lase să simt, să iubesc și i-am cerut iertare...pentru tot ce am făcut și pentru tot ce nu am făcut. I-am dat la schimb lacrimile mele, un anotimp, un început și un sfârșit. I-am dat tot... Am slujit-o cu pasiune și am slujit altor interese, altele , mereu altele.I-am cerut iertare pentru că m-am ridicat de fiecare dată când am căzut. I-am cerut iertare că am știut să iert când am fost lovită. Am întors de fiecare dată și celălalt obraz. Viața a venit la mine fără să-mi arate pe care drum trebuie să o iau. Viața mi-a adus tot și mi-a luat tot ce i-am cerut. Când viața va pleca o să mă eliberez de toată povara viselor și coșmarurilor mele. O să mă eliberez de tot ce am făcut sau de tot ce nu am făcut. O să plec apoi eu... Oare ce e mai important!? Viața...eu...