Canon
Gândurile mele tropăie pe meleaguri străbătute de neguri dense, încercând să se spijine pe idei fixate în memorii nescrise încă. Capitulează în fața unor orizonturi parcă verticalizate de ură. Accept
Poveste de început și de sfârșit
Ai îngropat o ulcică cu farmece și descântece în sufletul meu și chiar dacă aș vrea, nu pot să găsesc alt descântec care să mă facă bine de tine.Ai venit noaptea, Zburător și ai furat din odaia mea
Semper idem II
Viața a venit la mine așa, pur și simplu, fără să-mi spună nimic, fără să mă intrebe ce vreau sau ce nu vreau. Viața a venit dintr-o dată fără să știu de ce, sau de ce nu. M-am gândit să-i cer
Am încercat
Am încercat să deșert un ocean în deșertul din sufletul meu, dar nu am reușit. Nu am reușit altceva decât să inund durerile și să prefac oceanul în lacrimi. Acum nu mă pot opri din plânsul care îmi
Plouă
Demult, tare demult nu a mai plouat așa!Picăturile mari de ploaie mi se preling pe față. Încerc să deschid ochii și să privesc dincolo de cer. Norii mă împiedică și nu știu de ce ploaia are gust de
Cunosc
Cunosc oameni neliniștiți pentru că liniștea din jurul lor este nefirească. Cunosc oameni liniștiți tocmai pentru că neliniștea din viața lor nu o percep. Cunosc tot felul de oameni care mai de
Ne quid nimis
Au trecut anotimpuri pe lângă mine, parfumul florilor de tei îmi înfioară simțurile și miros zăpada căzută peste sufletul meu. Îmi odihnesc gândurile în fiecare an încercând să repar ce nu mai
Semper idem
Parcă aș fi o continuare a propriei mele vieți, dar o viață trăită de altcineva...Parcă aș fi o prelungire a propriului meu drum pe care nu am pășit niciodată, sau un vis pe care nu am reușit să-l
Vid
Când voi fi bătrână voi avea timp oare să mă gândesc la tot ce nu am făcut, să mă gândesc cum ar fi fost dacă... Să mă întreb cum ar fi fost viața mea dacă nu aș fi știut cum este să simți că inima
Sine nomine II
Mi-a răsărit la tâmple o floare albă și mă tem să nu o strivesc atunci când imi trec prin păr mâna pe care a apărut o petală de floare ofilită sau o frunză de arțar ruginită...nici eu nu
Sine nomine
Am crescut, am rătăcit pe undeva minunea jocului.S-a dus și gingășia, s-au terminat și visele și am uitat să învăț să mint! Dar la ce-mi ajută că am crescut?!Trăiesc mai greu acum, și-mi vine
De ce plângi Cati?!
Îmi stâng în priviri stele de argint și pulberi de rouă. De ce plângi Cati?! Îmi adun în inimă durerea mută, încerc să-mi vindec rănile. De ce plângi Cati?! Îmi amintesc de soare, de dimineți cu
