Mediu
Nu era decit o barca pierduta in departare, pe intinsul linistit al marii.
Exista, fara indoiala, Doamne, o alta ordine in care pescarul acela in barca sa mi-ar parea flacara de fervoare sau nod de minie, tragindu-si din apa piinea dragostei, din cauza sotiei si a copiilor, sau salariul foamei. Sau, poate, nu s-ar arata raul care il ucide si care ii umple fiinta si-l arde.
Micime a omului? Unde o vezi? Nu iei masura omului cu un lant de topograf. Dimpotriva, atunci cind intru in barca, totul devine imens.
E de ajuns, Doamne, ca sa ma pot cunoaste, sa arunci in mine ancora durerii. Tragi de fringhie si ma trezesc.
Omul din barca este, poate, supus nedreptatii? Nimic din spectacol nu se schimba. Aceeasi barca. Aceeasi liniste a apelor. Aceeasi moleseala a zilei.
Ce pot sa primesc de la oameni, daca nu devin umil pentru ei?
Doamne, leaga-ma de arborele caruia ii apartin. Sunt lipsit de sens daca sunt singur. Sa fiu sprijin altora. Sa ma sprijin de altii. Ierarhiile tale sa ma constringa. Aici sunt invins si trecator.
Antoine de Saint-Exupery - "Citadela"
002.265
0