Cadou pescăresc

Nu am început să scriu nimic, până nu am citit ce ați mai postat. Se pare că sunteți începător, de aceea o să vă spun ce cred despre acest catren.
Spuneți așa:

Cadou pescăresc

E pescarul cel mai tare!...
C-a primit acum un dar:
Să arate că e mare...
A sa cizmă de pescar!?

Cred că ultimele versuri ar fi în regulă. Există acolo o poantă (e mare... cizma, nu pescarul). Ca să construiți o epigramă, ar trebui reformulate primele două versuri sau, cel puțin al doilea. Acestea ar trebui să pregătească poanta. Ca să arate că e pescar mare și tare, nu trebuie să primească un dar. Atunci nici titlul nu și-ar mai avea rostul.
Încercați! Sunt pe aici și vă ajut.

Sfaturile sunt binevenite - m-au ajutat să înțeleg cât de neclar mă exprim - mulțumesc!

Din catrenul de mai sus trebuia să reiasă o poveste drăguță (în viziunea mea!): un pescar primește cadou o pereche de cizme pescărești - acel combinezon cu care se poate intra în apă până la brâu fără a se uda, mă rog o pereche de încălțări - cei drept cu vreo două numere mai mari decât era necesar.
Acesta ar fi cadoul ("darul") primit/dăruit.
Însă, "darul" - din cel de al doilea vers - ar fi trebuit să aibă și sens de înzestrare (de ex. :talent).
Așadar, pescarul e "tare" prin "darul" pe care îl are (talentul; acela de a reproșa într-un fel că cizma-i mare), cât și pentru posesia cizmei, ori a dibăciei acestuia de a prinde pește.

Sper să mă fi făcut înțeles oarecum.

Datele fiind prezentate... astept sugestii, păreri, indicații etc.
Se poate?

că dumneavoastră nu vreți să reparați catrenul, ci să-l apărați! :)
Așa cum ați gândit "povestea", aș vedea finalul cam așa:

Și se laudă că-i mare
... A sa cizmă de pescar.

Eu mi-am spus părerea, dar nu e nimic bătut în cuie.