Catalin Mihai Stefan

Vocea din telefon, de-acum câteva săptămâni, semăna cu-a ta: cum că aș face bine să mai dau pe-acasă și să văd ce mai fac părinții, rudele că nu se știe niciodată. Am râs simțindu-mă aproape

*** A privi în monitorul unui calculator deconectat cum o fereastră își proiectează norii care-i înțeapă muchiile fără să o pătrundă. Poemul acesta seamănă foarte bine cu un altul de-al meu

Există oameni care-și dau seama, când văd străni, despre starea lor în spațiu și timp. Văd hainele acestora ca fiind din sticlă în care li se oglindesc locurile de baștină (albiile), dimpreună cu

Tigrul știe că în pielea lui se-arcuiește lascivă o femeie. În vizuina sa, șarpele simte că se-ncalță cineva cu el. O mașină a ieșit la promenadă în albia unui râu. Stoluri de ciori

Oare... ce să-ți mai spun stăpână de nume greieresc bun de rostit numai în crucea sâmburilor din nopțile treziei mele? Să-ți spun, oare, că mă pregătesc să-ți scriu la lumina inimii? Să-ți

Cred că în dosul umărului său masculin ea se viseză așteptându-l încă lipită de un zid, mișcându-se din vertebrele imprimate în el. Vertebre sau fibrilații. Fibrilații sau vertebre. Mă iau

Tu ești o stradă ludic de frumoasă ce leagănă tramvaie de lumină-n noapte și e atâta liniște în tine că-ncep să îți aud de pretutindeni paharele cum își dau zvonuri, cum își ciocnesc

Veghind, adulmecându-mă divinatoriu tu ai murit cu tremur din trunchiul de muntedungatde-unpictormoale. Ochi, gene s-au plecat în fața jertfelor ornicului nu făcut, ci născut în Þara

Cine vine-n pas de primăvară peste nori, cu măduva plină de ochi cinematici prelinși pe ferestre și cu spinarea-ncovoiată de pământul gros? Pe malul căii ferate se plimbau într-un

Voi trece peste faptul că-mi displac dezmierdările de prenume, mai degrabă le argumentezi periindu-l pe stăpânul stăpânului său decât să-l ciopârțești înjunghiindu-i pe-amândoi. Voi trece

Ca să am de unde mă re’ntoarce am să plec, dar nu înainte să te sărut cu-acest poem scris pe chipul tău de alb-astru înnoptat și-n care-ți spun c-am fost o ființă acvatică ce-a vrut

I Mugurii mei dădeau drum picioarelor și făceau fântâni ce frângeau pământul sau se loveau de imaginațiile celor mai boltiți oameni. Cine știe ce văzuseră? Poate pe cineva care-ți

Obsesia de seară -poem în două stoluri- Ființa din seară stă pe frontiera dintre două sentimente nesfârșite, în mijlocul unui conflict terminat cu o lacrimă orbitoare căzută dintr-un

Dirijorul albastru Frig. Cerul se apăsa cu toată puterea pe pământ. Pe alocuri, câte o pasăre îi frângea trupul în zig-zag.Un bătrân îmbrăcat gros, mascându-și mersul cu un baston