Poezie

Lumina căutării

2 min lectură·8 august 2006

Mediu

Mugurii mei dădeau drum picioarelor

și făceau fântâni ce frângeau pământul

sau se loveau de imaginațiile celor mai boltiți oameni.

Cine știe ce văzuseră?

Poate pe cineva care-ți semăna foarte puțin

ori umbra ți-au văzut-o...

Sau poate ți-au simțit mirosul,

poate că te-au auzit...

Dar dacă doar și-au amintit de tine?

Și-au amintit de tine sau

tu repeți cu mâinile un drum nesfârșit

în jurul amintirii mele?

Un timp piatra-n mine nu a mai bătut,

dar acum, cineva pescuiește arbori din pământ.

Căușurile zărilor tot mai răsună de

,,Mai lasă-te cu mine încă...”

Parcă mă rup și parcă mă prefac într-un grumaz telescopic.

Cetățiledeoameni ridicate-n mine se sărută pe ochi

și printre ele, copiii dau din nou cu timpanele de bolți

apoi, prin vene aleargă spre trezire,

ca sângele unui trimis.

Gratiile sufletului meu se surpă în cenușă.

La o răscruce mă privește-un ochi

din alcovul unei femei,

cum ies din mare despletit cu totul,

luminat de căutări.

Dintr-o dată soarele meu e vânat să se-adune din așchii.

Un zâmbet te gustă de chip.

Te mângâi cu șiroaiele de sânge-nstrăinat de mine-n fremătare.

Sper să nu fie vorba tot de becul

în care se prăbușește noaptea,

topindu-și țăndările-n trupul meu de sticlă.

Sper să gândesc atât de mult la tine

încât să cazi în împrejurul timpului,

iar eu să mă revărs înapoi din piatră.

012.943

Catalin Mihai Stefan. “Lumina căutării.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-mihai-stefan/poezie/197554/lumina-cautarii

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

vă rugăm nu postați mai mult de 2 texte pe zi. mulțumesc.