Poezie

Cu sora mea

2 min lectură·5 iunie 2010

Mediu

Vocea din telefon, de-acum câteva săptămâni, semăna cu-a ta:

cum că aș face bine să mai dau pe-acasă

și să văd ce mai fac părinții, rudele că nu se știe niciodată.

Am râs simțindu-mă aproape nemuritor

pentru că îmbătrânesc (nu știu de unde) greu

și asta se răsfrânge asupra celor pe care-i iubesc

mai mult decât asupra mea.

Totuși de curând a murit un unchi de-al nostru, de fapt,

frate de-al tatei, unul dintre cei mai apropiați,

s-a spânzurat sub un copac mai tânăr decât cel sub care se născuse.

Mi se pare minunat că acum dansez și cânt de parc-am uitat totul,

știind că tradiția se va supăra foarte pe mine

nemailăsându-se pe mâna mea oricât de mult aș vrea s-o mai învăț.

Ce să fac? Acolo unde este el trebuie să-i fie măcinarea ușoară,

să uite ce-a făcut, trebuie ca sufletul să simtă cele refuzate în acel corp

și chiar acum mișcă, așa măcinat cum a-nceput să fie,

și-i joacă picioarele ca-n tinerețe,

și pozează prin stațiuni rânjind pe lângă urși nici vii nici morți,

de sub blănuri de ciobani, fără vreun gând rău

doar cu acela de-a-și lăsa nepoții să-i fure instantaneele

cu riduri de expresie pe-un viitor chip.

Câteodată am în mine toate vârstele sale.

006.043

Catalin Mihai Stefan. “Cu sora mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-mihai-stefan/poezie/13943346/cu-sora-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.