Poezie
Antiteze și anticoncepționale
Totul e opusul la ceea ce urmează
1 min lectură·
Mediu
Totul merge la lumină,
În voia timpului pierdut,
Nimic e pretutindeni totul
Când întunericu-i de vină.
Iarba neagră dintre unghii,
Mârșavă târfă-ntre nebuni,
Senili sunt tonții fără frânghii
Între valurile altei lumi.
Și vâsla mi s-a rupt în ciorbă,
Când pedalam înspre stomac.
Iar venele, din vorbă-n vorbă,
Ca penele mi se desfac.
Și timpul cel bătrân de ore,
Cu ceasuri între perii limbii,
Scade până ce cresc minute
Între perdelele și ghimpii
Unui vioi moșneag pe moarte,
Care zâmbește prin proteze,
Te urmărește cu privirea
Până te-ncurci în antiteze.
Nimicul stă întunecat
În voia staticului câștigat,
Totul nu-i nicăieri nimicul
Când luminatul este vinovat.
Uscăciunea albă dintre degete,
Curată doamnă între domni;
Limpezi sunt geniile cu sprijin
La pragul dintre treaz și somn.
Și grebla s-a lipit în foame,
Când pedalam înspre un vid.
Iar babele, tăcând continuu,
Se-mpreunează și se-nchid.
Și statornicia tânără de ani,
Cu pânze între măr și pară,
Crește până când scad momente
Din trista, sumbra călimară
A unui tânăr plin de viață
Care suspină printre măselele banale,
Și care mă pierde din privire
Până mă-nec în anticoncepționale.
002510
0