Dialog cu monstrul din cafea

M-am blocat aici, plângând, Temându-mă că nu sunt bun de nimic, Sau cel puțin așa a zis monstrul din cafea Care mă soarbe neîncetat în dialogurile noastre perfide. Ginecolog al jeleurior de tinichea, Așa se răsfrânge viu poezia mea, Diavolii mă ocăresc și mă venerează în același timp, Mă sărută cu limbile lor de ciocolată, Apoi când mi-e viața mai dulce Mă scuipă cu noroi și sânge și cad Printr-ale lor antene parabolice Care prind posturile suspansului. Era să uit că sunt amnezic, Dar bine că mi-a adus aminte poezia Căci altfel îmi cream o personalitate schizofrenică în care trăiam și alături de care muream.