Coridor închis într-o sticla

Și iarași fereasta închisă a memoriei
Asemenea unui ochi
Setat în anestezia prezentului
Foșnet de lumina
Foșnet de lumina
Visul
Ca o altfel de ființă răscolind coridorul mișcătoarelor nisipuri
Fără de spațiu
Fără de timp
Cadranul albastru al mării
Aruncă afara din valuri
Bilete de papagal.


Si iarasi ecoul straveziu al pasilor
ca o îndepartare sub o ploaie materna
de vara nu doar în spatiu nu doar în timp
ci mai ales în uitare ci mai ales în aerul
deschizându-se si închizându-se ca o carte
Si iarasi, acelasi ecou - sibilinic? - al pasilor
sau poate doar o tacere fosnind asemeni unui nisip
bântuit brusc de învierea urmelor
si asta tulbura vag cerul, amiaza atât de însorita
atât de pustie aidoma unui coridor în vibrare
caruia nu i se mai zareste capatul, un coridor curgând
dinspre cine stie ce istovire fericita a memoriei