Poezii

să fi fost oare toamna cea care m-a trezit din nou sau poate că încă mai dorm și visez un alt anotimp unde salcâmii îmi explodează obraznic în față îmbrăcați îndrăzneț în alb și verde crud de

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia cum nori se nasc și mor și cum iubești tu ploaia deși ți-am scris scenariul potrivit, sunt doar un alt copac rămas nepovestit… sunt numai eu dar și

trezește-mă doar dacă este Vineri doar dacă este vară ai făcut plinul și plecăm la mare altfel lasă-mă să mă întorc pe partea cealaltă de lume, lasă-mă să îngrop și răsăritul ăsta cu rânjetul

azi la 12 fix cineva a aruncat ilegal câteva idei și cineva s-a simțit responsabil să cheme jandarmii să-i bage mințile-n cap să gândească autorizat data viitoare… și oricum ideile cele mai bune

Instantanee șterse de veac stigmatizat, corăbii scufundate sub valuri fără nume... așteaptă mântuirea - Pamântul blestemat, secătuit de ura ce-a coborât în lume. Pamântul strigă, tina călcată

Azi la rubrica fapte diverse mă declar pierdută... m-am pierdut voluntar în tăcerea timpului de când nu ești lângă mine, așa cum mă pierdeam lângă tine mereu; nu pot să mă plâng pe

Azi am călătorit din nou fără bilet. m-am urcat clandestin într-o stație aglomerată de prea mult trecut și în care prezentul stă inevitabil înghesuit pe scări. speranța n-a mai avut loc... am

Nimeni nu a mai ridicat odă celui înfrânt de timp, de viață... de prea puțină dragoste nimeni nu l-a așteptat, nu l-a îmbrățișat, nu l-a mângâiat, nu l-a ridicat pe scuturi pășind în

Ne-liniște Te-am auzit strigând într-o limbă pe care nu o cunoșteam, dar pe care mi-o amintesc dintr-un viitor nostalgic. Era liniște când strigai, o liniște asurzitoare...

Sunt șoaptele toamnei uitate în noi, Trezite la viață absurd într-o doară, Speranțe-ncolțite timid în noroi Ce nu vor să lase iubirea să moară...

Vreau să mă pierd în beția acestui sfârșit de iarnă ce ninge poezii peste trupul meu alb... acoperind urmele atâtor căderi cu rimele fiecărei ridicări din genunchi... Tu pictezi o hartă către