Miraj

din cinci în cinci minute jefuiesc timpul acesta ca un tâlhar străin în miez de noapte, apoi mă cuibăresc tiptil în mine cu el cu tot. mă strecor mă scurg încet, picătură cu picătură, o figură fantomatică își râde de mine. nu de mult întrebam de mine pe străzi pustii, desenam umbre nebănuite ce taie adânc ziua și jumătate din noapte. din cinci în cinci minute îmi vine să mă strig nu știu, să mă întorc sau să merg înainte așa, goală de mine. sau să te iau în brațe și să-mi adun ființa toată, risipită prin moleculele tale, să te sorb cu privirea ah, cu privirea, aceea aruncată așa peste umăr, să număr apoi secundă cu secundă timpul acela pe care nu l-am trăit niciodată, să citesc în întregime cărți despre visele tale ca pe-un fragment despre o eu îndepărtată, arhetipală, o! mi-ar fi plăcut să semeni cu picătura aceea ce mi se scurge în suflet fără nicio pancartă, fără niciun semn de punctuație, ba chiar, fără invitație la niciun vals și să picuri norii tuturor nopților, așa negri-verzui, cum sunt peste toți copacii crescuți din claviculă, tot atât de monoton ca o catifea albastră de trandafiri sărutându-ți buzele amar crescute în aripi.