Poezie
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată
1 min lectură·
Mediu
Ridic acest nor în memoria
Florilor căptuşite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
Celelalte anotimpuri au rămas la locul lor.
Aşa că
Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată.
Nu pot trăi ca o bucată de piatră,
S-ar vede munţi curgând spontan din mine.
În afara unui foc lăuntric,
Aş fi un colţ de viaţă sfărâmată
Şi din acest motiv aş iubi să rămân vie.
Sărutul nu cunoaşte tragismul marilor pasiuni
Şi de aceea nu vine atunci când trebuie.
Prefer să mor în acest vârtej de foc,
Să ard ca o flacără veşnică pentru el.
Vino în noaptea de cerneală
Ca un tălmăcitor de vise
Din şirul veacurilor antice,
Să nu existe
Mine,
Să nu existe
Tine,
Nici alte forme care să ne trezească din neant.
Noiembrie 2011
001.384
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Camelia Oprița
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat