Poezie
Monolog in obscuritate
Catre cer
1 min lectură·
Mediu
MONOLOG ÎN OBSCURITATE
Aripile mi-s frânte
Zborul mi-e cenusă
Cerul nu știu unde s-a ascuns
Către ce lume să-mi plec
Ochii străpunși de întunerecul ce mă înconjoară
Nu mai am lacrimi
Nu mai am lumină
Sunt orb de ochi
Sunt orb de suflet
Infinitul nepătruns mă atrage
Așa, în genunchi târându-mă
Cu ochii în palme
Cu mâinile ca într-o rugăciune
Mă apropii
De ce și de cine ?
Nu știu unde să mă îndrept
În jurul meu e așa întuneric
și ochii din palme mă ard și mă dor
Oare unde s-o fi ascuns cerul ?
Doamne, iată-mă
Sunt nevrednicul tău călător.
001639
0