Calotescu Nicolae

Fără îndoiala tu ești un crin Cuvintele nu-ți pot cuprinde Frumusețea Și-n sufletul cuprins de dor mă-nchin În vaza lui îți pun tandrețea Să aibă hrană și lumină Și lacrimi să-i ude-n vis

Am obosit Urcand culme dupa culme Si coborand vaile adanci Nu am gasit sa-mi racoresc Sufletul Izvorul dintre stanci… De ce este atat de greu Cand muntele este in mine? Cu genunchii

Firul de iarba Se-ntinde la mine si-ntreaba De ce vreau sa-l calc Sa-l culc in tarana Ca fara viata sa ramana? Nu am vazut stropul de roua Care-l innobileaza Nu inteleg ca el este

Melcul isi poarta povara Si fara ea Nu poate fiinta sa-i fie vie Eu te am pe tine in suflet Iubirea ta Imi este cochilie Fara ea inima mea Cum poate vie Sa mai fie?

O vioara se tanguie Si plange In mainile care pare C-o frange… Nu stiu de ce fiecare nota Din inima se smulge Mainile fara chip: destinul… Tu esti vioara care plange Iar corzile

Ai evadat din mine Și n-ai știut că doare… Mai vrei sărutul meu Cu gust de mare Să îți atingă gura dogorâtă A mai rămas văpaia lacrimei Singurătatea albă Împăturită La ea să nu mai

Știam că sunt al tău Când brațele firave Liane mă strângeau Încet de piept să mă apropii Să îmi șoptesti cu drag “Acum mă ai pe mine” Privește-n ochii mei iubire “Acum mă ai pe mine” De

Am fost cândva mai mult decât nebuni Și din iubire am trăit cu sufletele îmbrăcate În roșu-aprins Al trandafirului în care ne-am cuprins Eram mai mult decât nebun Cu sufletele prinse în

L-am rugat pe Dumnezeu În genunchi Să scoată iubirea din mine Să o smulgă...de ea să nu mai știu Trupul să rămână fără iubire Pustiu... L-am rugat pe Dumnezeu În genunchi Să scoată iubirea

Frumusețea ta Îmi taie respirația Trebuie să-mi țin ochii închiși Să nu fie arși De lumina zâmbetului tău S-o păstrez în suflet mereu. Frumusețea ta Îmi taie respirația Universul intreg

Ai vrut sa culegi Un pumn de roua Adunand bob cu bob Odata cu petalele de floare Pe care straluceau La soare…diamante rare Ai pus in palma Pe linia vietii frumos asezata Coroana de

Credeam ca este o piatra De rau Acoperita de apa curata In care se reflecta Lumina Credeam ca este o piatra De rau Fara sa stiu Ca apa ce-o-nvaluia in unde Furand lumina Era iubirea ta

În ochi mi-ai sădit Durerea inimii tale Și gândurile le-ai înlocuit Să fii doar tu în mine Chip cioplit în marmură pură Să mă întorc în timp Păgân să redevin Numai la tine Să

E foarte simplu Să-mi arăți cu palma stângă Pământul Care mă cheamă Și numai el nu mă blesteamă Că voi fi ajuns la el târziu Zdrobit de iubirea În care Ai vrut să nu mai

Aș dori să nu vreau Să te cuprind Să nu te am numai pe tine În minte și în gând Să-mi vând sufletul Bucată cu bucată Un preț mai bun Să pot obține Ca palmele să-mi umplu Cu arginți Să pot

Sfere Una interioară alteia Se cuprind Ultima Cea mică Cuprinde și se cuprinde În sufletul tău Cum pot ajunge Să-l eliberez de sine Cum pot ajunge Iubirea mea La tine?

Osânda am prins-o în suflet Odată cu privirea ta Ea m-a zdrobit de geamul Pe care l-ai deschis În joia de Paști Tu nu știai când mă iubeai Că mi-ai tăiat Jugulara Cu zâmbetul dăruit seara

Caută-n sufletul tău Scara Prin care poți coborî În al meu Culege nectarul Bobocului de trandafir Ce-l vei găsi în inima Deschisă… El iți va spune Că sunt bolnav de tine Suflet nebun

Zdrobind cu doua cremene O lacrima Am fost hotarat Sa pot obtine din faramele ei O flacara vie Credeam…ca iubirea prin ea Va muri Si nu o sa mai fie… A fost o iluzie…oglinda franta Ca am

Ai coborât ciutura în fântână Să-ți potolești setea Cu apa rece curată Dar ți-a adus la lumină O inimă ce încă bate Cu ea ți-ai potolit Setea de iubire nebună A fost de ajuns o

Doua linii curbe Iar restul nu se vad Ascunse De uriasele diamante verzi Ce mi-au cuprins mainile In care purtam inima Catre tine. Ea trebuia sa-ti deseneze Chipul In tuse curbate de